Cum sa fii milionar în România fara sa faci afaceri cu statul

 

Dincolo de suma mare de bani plătită de Naspers pentru eMag, vânzarea celui mai mare retailer român din online are o conotaţie şi mai puternică. IT&C-ul este domeniul care i-a transformat în milionari pe cei mai mulţi români, iar, mai nou, se îngroaşă rândurile multimilionarilor.

Mai are cineva îndoieli ca visul american se poate trai la noi acasa?„, spunea saptamâna trecuta Radu Apostolescu, cofondator eMag si director de dezvoltare. El se referea la faptul ca în urma cu 11 ani pornea la drum pe o piata inexistenta si adapta un model de comert ce parea „rupt din filme” pentru România. „Fara planuri clare si fara sa stim unde vom ajunge”, marturiseste franc acum. Un deceniu mai târziu, sud-africanii de la Naspers au preluat 70% din actiunile eMag. „Este un pas important pentru industria locala si un semnal ca jucatorii români pot fi atragatori pentru investitorii internationali”, declara Iulian Stanciu, director general eMag, care va asigura în continuare managementul companiei si pastreaza 21,4% din actiunile acesteia. Si Radu Apostolescu pastreaza un pachet de actiuni – de 8,4%. eMag a avut anul trecut o cifra de afaceri de 145 de milioane de euro, în crestere cu 42% comparativ cu 2010, mentinându-si pozitia de cel mai mare magazin online din sud-estul Europei. Pentru anul în curs, reprezentantii companiei estimau anterior o crestere a veniturilor pâna la 180 de milioane de euro.

Iulian Stanciu si Sebastian Ghita (care a cedat acum întregul pachet de actiuni) si-au înmultit frumos banii, de vreme ce anul trecut Asesoft a platit câteva milioane de euro pentru 30% din pachetul de actiuni al eMag cumparat de la Bogdan Vlad si Dan Teodorescu, doi dintre fondatorii afacerii, alaturi de Radu Apostolescu. De fapt, eMag a fost obiectul mai multor tranzactii. În aprilie 2009, Asesoft Distribution, una dintre cele mai mari firme de pe piata locala a distributiei IT&C, a preluat 51% dintre actiunile eMag, de la cei trei fondatori. Vânzarea, în urma cu trei ani, a pachetului majoritar de actiuni la eMag a avut loc într-un moment în care criza din retail nu atinsese înca limita de jos, iar pe piata de IT jucatori ca Ultra Pro îsi închideau magazinele si intrau în insolventa.

Fata de valorile anterioare ale tranzactiilor în care a fost implicata eMag, cele 100 de milioane de euro vehiculate ca ar fi fost platite acum de Naspers pentru pachetul de 70% din actiuni reprezinta un pas urias. Ca termen de comparatie, tranzactia prin care Asesoft a cumparat 60% din actiunile retailerului eletro IT Flanco în 2010 a avut o valoare plasata, conform estimarilor, între 14 si 18 milioane de euro. Deosebirea majora dintre cele doua situatii este faptul ca în vreme ce Flanco s-a vândut într-un moment în care trecea printr-o situatie dificila, eMag se afla acum în plin elan. Vânzatorii Flanco au fost trei banci creditoare (ING, UniCredit Tiriac Bank si BRD) care au si pastrat un pachet de 40% din actiuni. Bancile au cautat un investitor care sa poata aduce cel putin 14 milioane de euro în companie, iar cursa a fost câstigata de Asesoft, detinuta de Sebastian Ghita si Iulian Stanciu.

Un moment cheie pentru industrie a fost 2003, când Radu Georgescu a vândut RAV catre Microsoft; iar o mare parte a echipei care lucrase la dezvoltarea produsului a fost preluata de americani. Desi suma nu a fost niciodata dezvaluita si a facut obiectul multor speculatii si estimari care au plasat-o în jurul a 20 de milioane de dolari , Radu Georgescu declara recent pentru BUSINESS Magazin ca fondurile au fost „suficiente pentru dezvoltarea ulterioara a afacerii”. Georgescu este de altfel si cel mai cunoscut antreprenor din domeniu, reusind sa vânda, de-a lungul anilor, mai multe dintre produsele si firmele pe care le-a dezvoltat sau în care a fost investitor, ca ePayment sau Smartree.

Ioana Mihai, businessmagazin.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie