Seful Clinicii de chirurgie Fundeni despre legalizarea „atentiilor” pentru medici: Ideea de a conditiona actul medical este absolut condamnabila

 

Seful Clinicii de chirurgie si transplant hepatic Fundeni, prof. dr. Irinel Popescu, a declarat ca el câstiga între 1.000 si 2.000 de euro pe luna si ca nu ar putea pleca niciodata de la locul de munca actual.

Irinel Popescu sef clinica FundeniÎntrebat  în emisiunea „Dupa 20 de ani”, difuzata duminica de Pro TV, cât câstiga pe luna, Popescu a raspuns ca „undeva între 1.000 si 2.000 de euro, ca echivalent”.

Referitor la posibilitatea de a pleca sa lucreze în strainatate, pentru un salariu mult mai mare, el a spus ca nu ar putea „functiona” în afara Spitalului Fundeni. „Nu m-as putea integra în niciun alt colectiv”, a adaugat el, subliniind ca, data fiind vârsta pe care a împlinit-o (60 de ani – n.r.), nu va mai primi oferte pentru a munci strainatate.

În contextul salariilor relativ mici din sistemul sanitar românesc, în emisiune a fost abordat si subiectul platilor informale – bani sau „atentii”.

Profesorul Irinel Popescu a tinut sa sublinieze ca ideea de a conditiona actul medical este absolut condamnabila, precizând pe de alta parte ca plati informale exista si în state avansate.

„Franta a facut chiar public lucrul asta”, a adaugat el, în opinia caruia exista o tendinta ca aceasta categorie de plati sa se duca spre tari în care „nu ne-am fi asteptat sa existe plati informale”.

Seful Clinicii de chirurgie si transplant hepatic Fundeni a mai spus, legat de acelasi subiect, ca sunt si câteva tari care „scapa” de platile informale, cum ar fi „Statele Unite si, probabil, Germania”.

„Cu cât sistemul este mai organizat, cu cât tara este mai bogata si mai puternica din punct de vedere economic, gaseste mecanisme sa plateasca actorii sistemului sanitar la nivelul la care acestia sa nu apeleze la plati informale”, a explicat prof. Irinel Popescu.

Discutiile au atins apoi cazul particular al personalului care ajuta la prelevarea organelor în programul de transplant autohton, despre care Popescu a confirmat ca nu are „varianta” platilor informale.

Prof. Irinel Popescu a explicat ca, pentru ca acestia sa fie platiti mai bine, nu este vorba despre „a transfera o parte din banii actuali, ci de a mari bugetul alocat programului de transplant”.

„Pe termen lung, societatea româneasca recupereaza acestia bani, de pe urma vietilor salvate, a sanatatii redate unor astfel de bolnavi care se reîntorc în câmpul muncii, produc si platesc taxe”, a conchis Popescu. Valentin Anghel, Elvira Gheorghita, mediafax.ro.

Cuvinte cheie: , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie