Lege pentru simplificarea exproprierii pentru proiecte de interes national, promulgata de presedintele Traian Basescu

 

Presedintele Traian Basescu a promulgat, joi, o lege care simplifica procedurile de expropriere la realizarea unor proiecte de interes national, la câteva zile dupa ce premierul Ponta declarase ca va discuta cu seful statului despre promulgarea unor legi, inclusiv acte care tin de proprietate.

basescu semnandPresedintia informeaza ca seful statului a promulgat, joi, Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica necesara realizarii unor obiective de interes national, judetean si local.

Premierul Ponta declara, recent, ca va discuta cu presedintele Basescu despre promulgarea unor legi adoptate de Parlament si importante pentru Guvern, prezentând ca exemplu faptul ca trebuie modificat regimul proprietatii deoarece “20 de proprietari încapatânati” nu vor sa cedeze din drepturi pe terenurile lor.

“Când e vorba despre lucruri care tin de presedinte si de prim-ministru, nu am niciun fel de retinere sau de orgoliu care sa ma opreasca sa pun mâna pe telefon si sa-l sun pe presedinte. De altfel, cred ca si zilele urmatoare o sa vorbim, o sa-l rog de promulgarea unor legi adoptate de Parlament si de care depinde…dau un singur exemplu: am mai ramas cu vreo 20 de proprietari încapatânati care nu vor sa ne cedeze dreptul de a instala conducta de gaze între România si Moldova. Am modificat legea, a fost adoptata de Parlament si trebuie sa o promulge presedintele, sa putem sa-i expropriem. Sunt lucruri de zi cu zi si în care depinde activitatea guvernamentala de un act al presedintelui, cum e promulgarea legii “, a spus Ponta la RTV.

El a precizat ca a discutat cu presedintele, la telefon, si în ultimele zile, legat de reuniunea Consiliului European.

În urma cu o luna, Ponta a anuntat ca Guvernul va simplifica procedurile de expropriere la realizarea unor proiecte de interes national, aratând în acest context ca autoritatile nu reusesc sa construiasca o “amarâta” de conducta de gaze spre Moldova, deoarece 40 de proprietari, numar mentionat la acea data, nu vor sa fie expropriati.

Procedurile au fost modificate atunci de Executiv printr-un proiect de lege pentru completarea Legii 255/2010 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica, necesara realizarii unor obiective de interes national, judetean si local. Cristian Fierbinteanu, mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie