Explorarile din Marea Neagra, urgentate de Petrom si Exxon

 

Agentia Nationala pentru Resurse Minerale (ANRM) a încheiat un act aditional la acordul cu OMV Petrom si ExxonMobil pentru perimetrul Neptun din Marea Neagra, pentru ca lucrarile de explorare sa fie urgentate, a declarat, pentru AGERPRES, Gheorghe Dutu, presedintele ANRM.

Platforma petrolifera‘Guvernul a aprobat acest act aditional în ultima sedinta (din 30 iulie – n.r.). Actul aditional a fost încheiat la solicitarea celor de la Petrom’, a spus Dutu.

Potrivit acestuia, actul aditional, al treilea de la semnarea acordului, este clasificat conform legii, întrucât prevede programul de lucrari pe care îl vor face investitorii în acest perimetru.

‘Prin încheierea acestui act aditional, tot procesul se accelereaza. Ei (Petrom si ExxonMobil – n.r.) au nevoie sa obtina valori suplimentare si date concrete din tot perimetrul. Au de gând sa faca înca 1-2 foraje în perioada imediat urmatoare. Deci nu se extinde niciun termen, ci, dimpotriva, lucrarile sunt urgentate’, a precizat Dutu.

În 2008, OMV Petrom si americanii de la ExxonMobil au încheiat un parteneriat pentru explorarea blocului Neptun din Marea Neagra.

Sonda Domino 1, sapata de cele doua companii anul trecut, a indicat rezerve potentiale de gaze naturale între 42 si 84 de miliarde de metri cubi. Consumul de gaze al României este de 13-14 miliarde de metri cubi anual, astfel ca zacamintele de acolo ar putea acoperi necesarul tarii timp de sase ani.

În toamna anului trecut, Mariana Gheorghe, CEO al Petrom, a declarat ca extractia gazelor din acest perimetru ar putea începe în 2018.

Totodata, reprezentantii ExxonMobil au afirmat ca, dupa ce zacamântul va fi declarat comercial, etapa de extractie a gazelor va implica investitii între 3 si 10 miliarde de dolari. capital.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie