Accidentul din Ungaria – 11 raniti au fost adusi in tara

 

Avionul militar Spartan cu care au fost adusi în tara 11 dintre ranitii implicati în accidentul din Ungaria a aterizat la Baza 90 Otopeni, ranitii urmând sa fie internati în trei spitale din Capitala.

accident ungaria microbuzUPDATE Arafat: Ranitii adusi în tara – constienti, cei ramasi în Ungaria – în stare critica

Cei 11 raniti implicati, vineri, în accidentul din Ungaria care au fost adusi în tara sunt constienti, în timp ce ceilalti sapte, care au ramas internati în patru spitale din Ungaria, sunt la terapie intensiva, intubati, ventilati si în stare critica, a declarat secretarul de stat Raed Arafat.

Cei 11 raniti implicati în accidentul din Ungaria care au putut fi adusi în tara vineri noaptea, cu un avion militar, au fost preluati de la Baza 90 Otopeni de echipaje SMURD fiind transportati la spitalele Floreasca (patru), Universitar (patru) si Bagdasar-Arseni (trei).

Patru autospeciale pentru transport personal si victime multiple, încadrate cu echipaje de prim-ajutor calificat, formate din pompieri SMURD, apartinând Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „Dealu Spirii” al Municipiului Bucuresti i-au preluat pe raniti de la Baza 90 Otopeni, unde au fost adusi cu un avion militar.

Secretarul de stat Raed Arafat, care a mers, vineri, la Budapesta cu avionul militar Spartan pentru evaluarea situatiei si eventualul transfer de pacienti, a declarat ca cei 11 raniti nu au rani foarte grave, unii suferind fracturi care le-au fost deja operate în Ungaria.

La Baza 90, dupa ce ranitii au fost preluati de echipajele SMURD din autospeciale, Arafat le-a declarat jurnalistilor ca ceilalti sapte români raniti în accident se afla în trei spitale din Budapesta si unul din provincie, fiind la terapie intensiva, intubati, ventilati si în stare critica. Decizia aducerii în tara se va lua pentru fiecare dintre acesti pacienti individual, a mai spus Arafat.

Secretarul de stat a mai mentionat ca autoritatile maghiare au pus la dispozitia celor române tot ce a fost necesar pentru transferul ranitilor.

În ceea ce-i priveste pe cei trei români decedati în accident, autopsiile acestora au fost finalizate, urmând ca trupurile neînsufletite sa fie aduse în tara dupa îndeplinirea formalitatilor consulare.

Trei români au murit si 18 au fost raniti într-un accident produs vineri dimineata, în Ungaria, dupa ce microbuzul în care se aflau a fost implicat într-un accident pe autostrada M5, pe sensul spre Budapesta, a informat MAE. Laura Mitran, mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie