Sectorul bancar romanesc a inregistrat profit in primele 8 luni din acest an

 

Sectorul bancar românesc a înregistrat un profit în primele 8 luni din acest an de 1,5 miliarde lei, dupa ce în 2012 a înregistrat pierderi de 2,3 miliarde lei.

grafic crescator profit‘Sectorul bancar românesc a înregistrat pierderi în anul 2012 (2,3 miliarde lei), ca urmare a cresterii substantiale a volumului de provizioane aferente riscului de credit, pe fondul cresterii volumului creditelor neperformante, respectiv al reevaluarii garantiilor. Totusi, bancile de talie mare au reusit în general sa ramâna pe profit. Scaderea cheltuielilor cu provizioanele în raport cu perioada similara din anul 2012, precum si diminuarea costurilor de finantare, pe fondul îmbunatatirii perceptiei asupra riscului suveran al României, au condus la trecerea pe profit a sectorului bancar românesc în primele opt luni din 2013 (1,5 miliarde lei)’, arata raportul asupra stabilitatii financiare publicat de Banca Nationala a României.  BNR precizeaza ca indicatorii de profitabilitate – ROA si ROE – au revenit în plaja valorilor pozitive (0,6 la suta, respectiv 5,9 la suta) si ca reluarea sustenabila a creditarii sectorului privat este însa conditia esentiala pentru ca rezultatele financiare sa se mentina pozitive pe termen mai îndelungat.

Capitalul se retrage “ordonat”

‘Expunerea bancilor-mama fata de filialele lor din România, desi a cunoscut o accelerare de la sfârsitul anului 2012, s-a diminuat pâna în prezent în mod ordonat, reducerea cu 26,2 la suta în intervalul decembrie 2011 – august 2013 (de la 20,3 miliarde euro la 15 miliarde euro) fiind compensata de catre filiale prin atragerea de depozite de pe piata locala. Efectele dezintermedierii au fost pâna în prezent preponderent corective: dependenta bancilor de resursele financiare externe s-a redus treptat, gradul relativ ridicat de îndatorare a populatiei s-a diminuat usor, iar sectoarele de activitate care au potential sa modifice în mod sustenabil tiparul de crestere economica a României au primit în general finantari suplimentare comparativ cu celelalte sectoare’, se arata în raportul BNR.

Potrivit BNR, în ipoteza în care procesul de dezintermediere initiat de marile grupuri bancare ar continua sa se accelereze, generând într-un orizont scurt de timp socuri de lichiditate în sectorul bancar autohton, acesta ar avea o capacitate buna de a face fata respectivelor evolutii negative, dar unele vulnerabilitati ramân. Conform rezultatelor exercitiului macroprudential de testare la stres a lichiditatii, provocarile se refera la transformarea resurselor din lei în euro, vânzarea unor active si impactul asupra creditarii sectorului real. Serban Buscu, capital.ro

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie