Procedura simplificata aplicata de beneficiarii privati in cadrul proiectelor finantate din instrumente structurale, a fost aprobata
In Monitorul Oficial nr. 650 din 22 octombrie 2013 a fost publicat Ordinul nr. 1120/2013 al ministrului Fondurilor Europene privind aprobarea Procedurii simplificate aplicate de beneficiarii privati in cadrul proiectelor finantate din instrumente structurale, obiectivul „Convergenta“, precum si in cadrul proiectelor finantate prin mecanismele financiare SEE si norvegian pentru atribuirea contractelor de furnizare, servicii sau lucrari.
In cadrul Procedurii Simplificate aplicata de beneficiarii privati in cadrul proiectelor finantate din instrumente structurale, obiectivul „Convergenta“, precum si in cadrul proiectelor finantate prin mecanismele financiare SEE si norvegian pentru atribuirea contractelor de furnizare, servicii sau lucrari se arata:
Domeniu de aplicare
Prezenta procedura descrie principiile si etapele minime pe care trebuie sa le parcurga beneficiarii privati care achizitioneaza produse, servicii sau lucrari in cadrul proiectelor finantate din instrumente structurale, obiectivul „Convergenta“, si in cadrul mecanismelor financiare SEE si norvegian.
Beneficiarii privati care achizitioneaza servicii sau lucrari aplica prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 337/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, (O.U.G. nr. 34/2006), daca sunt indeplinite cumulativ conditiile art. 9 lit. c) si c1).
Daca valoarea estimata a achizitiei, fara TVA, depaseste pragurile valorice prevazute de art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006, atunci beneficiarii privati aplica procedura simplificata prevazuta la cap. VII, respectiv:
in cazul contractelor de furnizare, beneficiarii privati aplica procedura simplificata fara sa existe o limita valorica superioara de la care sa se aplice dispozitiile O.U.G. nr. 34/2006;
in cazul contractelor de servicii si lucrari beneficiarii privati aplica procedura simplificata daca nu indeplinesc cumulativ conditiile prevazute la art. 9 lit. c) si c1) din actul normativ citat mai sus.
Atentie!
Este interzisa divizarea unui contract in mai multe contracte de valoare mai mica, cu acelasi obiect, in vederea incadrarii sub pragurile stipulate de prevederile O.U.G. nr. 34/2006.
Atentie!
Contractul care are ca obiect atat furnizarea de produse, cat si prestarea de servicii este considerat contract de servicii daca valoarea estimata a serviciilor este mai mare decat valoarea estimata a produselor prevazute in contractul respectiv. Prin urmare, daca avem un contract in care valoarea serviciilor depaseste valoarea produselor care se vor achizitiona, se aplica prevederile art. 9 lit. c1) din O.U.G. nr. 34/2006, daca sunt indeplinite in mod cumulativ cele doua conditii legiferate.
Contractul care are ca obiect produse si lucrari este considerat contract de lucrari, daca valoarea estimata a lucrarilor este mai mare decat valoarea estimata a produselor prevazute in contractul respectiv. Prin urmare, daca avem un contract in care valoarea lucrarilor depaseste valoarea produselor care se vor achizitiona, se aplica prevederile art. 9 lit. c) din O.U.G. nr. 34/2006, daca sunt indeplinite in mod cumulativ cele doua conditii legiferate.
In toate cazurile, incadrarea contractului de achizitie se realizeaza in functie de valoarea estimata cea mai mare.
Prevederile prezentei proceduri se completeaza cu dispozitiile incidente din actele normative specifice, in functie de obiectul achizitiei (de exemplu: vanzarea-cumpararea de terenuri, alte imobile etc.).
Achizitia directa
Daca valoarea estimata a achizitiei, fara TVA, nu depaseste pragurile valorice prevazute de art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006 pentru fiecare achizitie, beneficiarul achizitioneaza direct produse, servicii sau lucrari.
Achizitia se realizeaza pe baza de documente justificative (de exemplu: comanda, bon fiscal, factura, contract etc.).
In acest caz, dosarul achizitiei va cuprinde o nota privind determinarea valorii estimate (valoarea fiind actualizata la momentul achizitiei, daca este cazul) si documentele justificative ale achizitiei, inclusiv documentele care dovedesc indeplinirea obligatiilor contractuale (de exemplu: procese-verbale de receptie servicii si lucrari, livrabile, procese-verbale de predare primire etc.).
Nu este obligatorie semnarea unui contract. Georgiana Matache, infolegal.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!