Protocolul de colaborare privind educatia juridica in unitatile de invatamant preuniversitar, a fost semnat

 

Robert Cazanciuc, ministrul Justitiei, Remus Pricopie, ministrul Educatiei, Mihnea Costoiu, ministrul delegat pentru Învatamântul Superior, si Oana Schmidt-Haineala, presedintele CSM, au semnat joi, 31 octombrie 2013, „Protocolul de colaborare privind educatia juridica în unitatile de învatamânt preuniversitar”, potrivit unui comunicat.

Act sub semnatura privataAstfel, elevii vor avea ocazia sa învete despre principalele drepturi si obligatii pe care le au, despre drepturile omului, dar si despre functionarea sistemului judiciar, predarea urmând a fi efectuata în mod voluntar si neremunerat de catre practicieni ai dreptului.

Cu aceasta ocazie, Robert Cazanciuc a declarat: ”Vreau, în primul rând, sa multumesc presedintelui Consiliului Superior al Magistraturii si Procurorului General al României pentru sprijinul acordat acestei initiative a Ministerului Justitiei. Am lansat aceasta idee în luna iunie când, împreuna cu ministrul Educatiei, am fost în vizita la Liceului Teoretic ‘Dante Alighieri’, din Bucuresti, raspunzând invitatiei unei eleve de clasa a VII-a care a fost „ministrul justitiei în Guvernul Copiilor”. Cred ca societatea se poate schimba prin educatie, dar educatia unui copil trebuie sa se refere si la notiunile de dreptate, echitate, justitie. Este important sa le explicam celor mici ce face un judecator, ce face un procuror, ca avem drepturi, dar si obligatii.” juridice.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , ,

Comentarii oprite

Ne pare rău! Publicarea de comentarii nu este permisă.

Distribuie