Uniunea Nationala a Notarilor Publici din Romania: Contractul de vanzare-cumparare a terenului achizitionat de Ioana Basescu este legal

 

Contractul de vânzare-cumparare a terenului din judetul Calarasi achizitionat de Ioana Basescu, precum si cel de ipoteca solicitat de CEC Bank sunt legale, a stabilit Uniunea Notarilor, în urma controlului facut la biroul notarial care a autentificat actele.

Uniunea Nationala a Notarilor Publici„În urma controlului profesional efectuat s-a constatat ca cele doua contracte (…) au fost încheiate de catre notarul public instrumentator cu respectarea dispozitiilor prevazute de lege la instrumentarea de acte si proceduri notariale”, arata joi, într-un comunicat de presa, Uniunea Nationala a Notarilor Publici din România (UNNPR).

Potrivit sursei citate, controlul a fost dispus în 14 noiembrie, „ca urmare a dezbaterilor ce au avut loc în spatiul public cu privire la achizitionarea de catre notarul public Ioana Basescu a unui teren în suprafata de 290,41 ha teren agricol în judetul Calarasi”.

„S-a verificat legalitatea actelor autentificate de Biroul Notarial Aequitas care a realizat contractul de cumparare a terenului pentru Ioana Basescu”, a spus directorul de comunicare al UNNPR, Alin Briceag.

Ioana Basescu arata, în 14 noiembrie, ca în septembrie a achizitionat un teren agricol de 290,41 hectare în judetul Calarasi, contractând un credit ipotecar pe 30 de ani de peste un milion de euro si achitând din surse proprii aproape 280 de mii de euro. Creditul a fost contractat de la Casa de Economii si Consemnatiuni (CEC) Bank.

Presedintele Traian Basescu declara, în 15 noiembrie, ca a convins-o pe fiica sa cea mare, Ioana, sa cumpere un teren de 290 de hectare, pentru ca vrea sa fie fermier si a adaugat ca, din familie, doar aceasta era eligibila pentru a primi un credit ipotecar.

Conducerea Senatului a aprobat, pe 18 noiembrie, înfiintarea unei subcomisii de ancheta privind activitatea CEC Bank. Vicepresedintele Senatului Cristian Dumitrescu (PSD) a declarat, dupa sedinta Biroului permanent de luni, ca decizia de înfiintare a acestei subcomisii a fost luata de Biroul Permanent în urma unei solicitari adresate de Comisia buget, finante, activitate bancara si piata de capital. Iulian Tudor, romaniatv.net

Cuvinte cheie: , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie