Stefan Coste, presedintele Camerei de Arbitraj si Mediere Iasi: Daca medierea va functiona, va functiona si cu sprijinul avocatului

 

“Conferinta a fost o reusita. Autoritatile care s-au implicat, au dat dovada ca sprijina medierea, mediatorii au raspuns in numar foarte mare, la aceasta conferinta, ceea ce denota faptul ca toata lumea este interesata de mediere.

Catalin Tiuch, consilier al Presedintelui Camerei Deputatilor, la Conferinta Nationala a Mediatorilor 2013

Catalin Tiuch, consilier al Presedintelui Camerei Deputatilor, la Conferinta Nationala a Mediatorilor 2013

Suntem inca intr-o faza de inceput, suntem dupa 7 ani, dar este loc de a relansa medierea, iar aceasta conferinta poate fi o rampa de ralansare a medierii, pentru ca din discutiile mele cu domnul Florea, presedintele UNBR, a reiesit faptul ca dansul demult vroia sa faca un parteneriat cu Consiliul de Mediere si nu l-a facut, asa ca trebuie sa incercam impreuna sa realizam acest parteneriat. Pentru ca asa cum dansul a subliniat si asa simt si eu, este faptul ca daca medierea va functiona, va functiona si cu sprijinul avocatului.

Mediatorii trebuie sa inteleaga ca noi nu avem o profesie de sine statatoare si ca nu suntem independenti ci depindem de alte profesii. Tocmai din cauza ca suntem mediatori, trebuie sa stim sa abordam relatiile noastre cu celelalte profesii de avocat sau notar public, pentru ca abordarea acestor realitati, denota ca noi stim ce vrem si atunci cand o parte este asistata de avocatul ei, noi ca mediatori stim ca este mult mai usor sa facilitam dialogul dintre parti pentru ca avocatul isi va sustine partea sa obtina un rezultat favorabil. Este foarte bine sa fim in parteneriat, si din cauza asta spun ca in momentul de fata poate fi vorba de o relansare a dialogului a colaborarii a intelegerii intre profesii, pentru ca daca noi ca mediatori nu stim sa ne aparam interesele si sa dialogam cu celelalte profesii, nimeni nu o sa o face in locul nostru.” a declarat pentru MediereNet, presedintele Camerei de Arbitraj si Mediere Iasi, Stefan Coste.

I.T.F.

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

1 comentariu

  1. maria spune:

    Fara “sprijinul” avocatilor nu putem vorbi de mediere de succes! Oare chiar nu se vede cu ochiul liber ca institutia medierii merge intr-o directie gresita, in defavoarea celor multi care au cheltuit timp si bani?

Adaugă părerea ta


 

Distribuie