Senatul a adoptat tacit alocarea a cel putin 6% din PIB fondului unic de asigurari de sanatate
Fondul national unic de asigurari sociale de sanatate nu poate sa fie mai mic de 6% din PIB, prevede o initiativa legislativa adoptata tacit, marti, de Senat.
Propunerea legislativa pentru modificarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sanatatii are ca initiatori mai multi senatori PSD si PNL, printre care Elena Federovici, Petru Filip, Gabriela Firea, Ioan Ghise, Paul Ichim, Nicolae Nasta, Mario-Ovidiu Oprea, Liviu Pop si Iosif Secasan.
Potrivit proiectului, care va fi transmis Camerei Deputatilor în forma initiatorului, asigurarea plafonului minim al sumelor fondului se va face prin subventii de la bugetul de stat, „suficiente pentru a garanta faptul ca acest fond reprezinta cel putin sase la suta din produsul intern brut”.
Potrivit prevederilor legale în vigoare, respectiv Legea privind reforma în domeniul sanatatii, constituirea fondului se face, în prezent, din contributia pentru asigurari sociale de sanatate, suportata de asigurati, de persoanele fizice si juridice care angajeaza personal salariat, din subventii de la bugetul de stat, precum si din alte surse – donatii, sponsorizari, dobânzi, exploatarea patrimoniului Casei Nationale de Asigurari de Sanatate si al caselor de asigurari de sanatate, potrivit legii.
Initiatorii sustin, în expunerea de motive, ca reforma în acest domeniu nu si-a atins înca obiectivul principal – finantarea adecvata a sistemului medical si capacitatea sa de a oferi servicii de calitate în conditii optime.
Ei sustin ca subfinantarea a devenit principala problema a sistemului medical românesc, care produce „neajunsuri în cascada” – salarii mici, plecarea din sistem, în privat sau în afara tarii, lipsa dotarilor si a spatiilor spitalicesti adecvate, servicii de calitate slaba, închiderea unor spitale, coruptie.
Semnatarii proiectului mentioneaza, citând statistici Eurostat, ca Ungaria aloca sanatatii 7,6% din PIB, Cehia – 7,2%, Slovenia – 8,6%, iar Slovacia – 8,4%.
Într-o sedinta anterioara, Comisia pentru sanatate, sesizata în fond, propusese plenului un raport de admitere fara amendamente, dar senatorii au decis retrimiterea la comisie a proiectului pentru raport suplimentar. Eliana Radulescu, mediafax.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!