Ministrul Transporturilor, acuza conducerea CFR SA si Calatori de management defectuos, dupa intarzierea unor trenuri

 

Ministrul Transporturilor, Ramona Manescu, cere explicatii directorilor CFR SA si CFR Calatori dupa situatia de marti, când zeci de pasageri au asteptat mai multe ore în frig din cauza unor defectiuni ale garniturilor de tren, acuzând conducerile companiilor feroviare de management defectuos.

ramona manescu1Ministrul Transporturilor apreciaza ca situatia de marti este o consecinta a managementului defectuos si a lipsei de preocupare atât a consiliilor de administratie, cât si a directorilor celor doua societati de cale ferata, se arata într-un comunicat al institutiei.

„Nu este posibil ca timp de patru ore calatorii sa înghete într-un tren, în timp ce oamenii cu functii înalte din aceste societati stau bine mersi la caldura. Modul în care conducerile celor doua companii au tratat aceasta situatie ne arata de fapt calitatea slaba a actului de management. Cei din fruntea companiilor au demonstrat ca sunt mai degraba interesati de salariile consistente decât de calatori. Aceasta atitudine explica, de altfel, si rezultatele nesatisfacatoare ale CFR SA si CFR Calator”, a declarat Manescu, în comunicat.

Potrivit ministerului Transporturilor, managerii nu au luat masurile necesare în acest caz, încalcând prevederile legale, iar consiliile de administratie, conform legii, nu au intervenit în supravegherea activitatii managerilor pentru a asigura un transport civilizat calatorilor.

În consecinta, consiliile de administratie trebuie sa ia masuri atât împotriva conducerilor acestor companii, cât si a persoanelor responsabile implicate în acest caz.

De asemenea, conform prevederilor legale, membrii consiliilor de administratie raspund în solidar cu directorii pe care i-au numit în functii pentru prejudiciile cauzate de acestia, se arata în comunicat.

În aceasta dimineata, trenul Regio 2080 pe ruta Petrosani-Craiova s-a oprit în câmp, între Lunca Budieni si Copacioasa, din cauza unei defectiuni a locomotivei, iar calatorii care se aflau în tren au fost nevoiti sa stea în frig mai bine de patru ore, în intervalul 6:50-11:00, când echipele de interventie au gasit o solutie pentru preluarea acestora.

În urma acestei defectiuni, trei trenuri au înregistrat întârzieri de 382 de minute.

Tot marti dimineata, la 9:30, pe ruta Faurei-Galati, trenul Regio 7373 a avut o defectiune la rama electrica, fiind nevoie de o locomotiva de ajutor. Calatorii aflati în acest tren au fost nevoti sa astepte timp de doua ore pentru a-si putea continua drumul, precizeaza Transporturile. mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie