Cum vrea ministrul Muncii sa le ajute pe femei
Efectele egalizarii vârstei de pensionare între femei si barbati nu pot fi ignorate, iar ministrul muncii Mariana Câmpeanu este preocupata sa gaseasca solutii.
Una ar fi, în opinia sa, semipreparatele.
Daca ai semipreparate nu mai stai sa cureti cartofi si ai timp sa cresti copilul, spune ministrul.
Apoi, problema alocatiilor. Daca ar fi rezolvata ar contribui si ea, desigur, la combaterea consecintele negative pe care le-ar putea avea egalizarea vârstei de pensionare.
„Vrem sa facem studii importante in România, ce înseamna un standard minim de obligatii pe care trebuie sa le ai fata de copii si un standard de cost, aceleasi lucruri trebuie calculate si facute publice”, a mai spus Câmpeanu.
Si problema persoanelor cu handicap va fi rezolvata, dar prin intermediul japonezilor. Caci fara ei nu avem timp si nici bani sa ne ocupam de aceasta problema.
„Avem un grant în Japonia si putem si noi sa lucram mai lejer, pentru ca niciodata nu sunt bani suficienti sa se lucreze la criteriile de încadrare grad handicap”, a mai spus ministrul Câmpeanu.
Guvernul a avizat la începutul lui decembrie proiectul de lege ce prevede ca femeile nascute dupa 1970 sa se pensioneze la vârsta de 65 de ani. Începand din ianuarie 2035, va fi egalizata vârsta de pensionare pentru femei si barbati, la un stagiu complet de cotizare de 35 de ani si minimum de 15 ani.
Premierul Ponta sustine ca aceasta decizie reprezinta o obligatie europeana de la care nu se poate deroga.
Vârsta standard de pensionare va fi atinsa însa în mod gradual, astfel ca între ianuarie 2011-ianuarie 2015, varsta de pensionare a femeilor creste de la 59 de ani la 60 de ani, iar cea a barbatilor, de la 64 la 65 de ani.
Stagiul minim de cotizare creste de la 13 la 15 ani, atât pentru femei, cât si pentru barbati.
Dupa ianuarie 2015 si pâna in 2030, vârsta de pensionare a femeilor va fi de 63 de ani, la un stagiului minim de cotizare de 15 ani, atat pentru femei, cât si pentru barbati.
Dupa ianuarie 2035, femeile se vor pensiona, ca si barbatii, la 65 de ani, la un stagiu complet de cotizare de 35 de ani si un stagiu minim de cotizare de 15 ani. Sorin Popa, cotidianul.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!