Ministrul Educatiei a declarat ca subiectele la simularile pentru evaluarea nationala vor fi de nivel mediu, iar notele nu se vor trece in catalog

 

Subiectele la simularile pentru evaluarea nationala vor fi de nivel mediu, iar notele nu se trec în catalog, a declarat, luni, ministrul Educatiei, Remus Pricopie, urând succes elevilor care participa marti la prima proba a acestor teste.

remus pricopie„Simularile si evaluarile pe parcurs permit cresterea performantei si a calitatii sistemului de învatamânt. Pentru ca mâine încep testele în cadrul simularilor pentru examenul de evaluare nationala, cu proba de limba si literatura româna, le urez elevilor mult succes si putere de concentrare. Cu totii trebuie sa stie ca subiectele vor fi de nivel mediu si ca acest exercitiu îi ajuta si îi pregateste în vederea examenului din iunie”, a precizat ministrul educatiei, Remus Pricopie.

Ministrul a mai amintit ca, în acest semestru, pe lânga activitatile curente, cunoscute deja de catre elevi, parinti si profesori, sistemul de educatie va avea parte de câteva premiere.

„Este vorba despre evaluarea elevilor din clasele a II-a, a IV-a si a VI-a, care va avea loc în luna mai, despre simularea evaluarii nationale, prin care elevii clasei a VIII-a vor trece în februarie, si despre simularea examenului de bacalaureat pentru elevii clasei a XI-a, ce va avea loc în martie, în paralel cu simularea, cunoscuta deja, în cazul elevilor clase a XII-a. Aceste simulari si evaluari pe parcurs, desfasurate pe baza unor proceduri standard la nivel national, sunt extrem de importante si de necesare”, a mai spus Pricopie.

Simularile reprezinta, în opinia ministrului, o radiografie a sistemului de învatamânt, ofera rezultate comparabile si permit actiunea pe doua paliere. Pe de o parte, profesorii vor avea posibilitatea sa intervina din timp, prin mijloace specifice, pentru a remedia problemele punctuale si a îmbunatati rezultatele finale. Pe de alta parte, Ministerul Educatiei Nationale va dispune de un tip de feedback ce îi va permite sa introduca mai multa coerenta în politicile educationale si sa creasca performanta si calitatea sistemului de învatamânt.

Ministrul Educatiei a mai spus ca în semestrul al II-lea va exista o intensificare a activitatii cadrelor didactice, a elevilor, dar si a conducerii unitatilor de învatamânt.

„Sunt convins ca daruirea si responsabilitatea tuturor celor implicati în organizarea si derularea acestor activitati vor fi, ca de fiecare data, la cote maxime si, cu o buna coordonare, rezultatele vor fi foarte bune”, a conchis Pricopie.

Potrivit calendarului privind organizarea si desfasurarea simularii nationale pentru elevii clasei a VIII-a, proba la limba si literatura româna va fi sustinuta marti 18 februarie, cea la matematica în 19 februarie, iar proba la limba si literatura materna în 20 februarie. Rezultatele testelor vor fi afisate în 7 martie.

Rezultatele obtinute de elevi la simularea evaluarii nationale vor fi analizate la nivelul fiecarei unitati de învatamânt, prin discutii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, sedinte cu parintii, precum si la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptarii unor masuri pentru îmbunatatirea performantelor scolare. Aceste rezultate nu vor fi trecute în catalog, a conchis ministrul Educatiei. Elvira Gheorghita, mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie