Invocarea de catre instante a exceptiei prescriptiei extinctive. RIL admis

 

În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 283 din 17 aprilie 2014 a fost publicata Decizia ÎCCJ nr. 1 din 17 februarie 2014 (Decizia 1/2014) privind examinarea recursurilor în interesul legii formulate de catre procurorul general al Parchetului de pe lânga Î.C.C.J. si Colegiul de conducere al Curtii de Apel Constanta privind interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 5, art. 201 si monitorul oficial al romanieiart. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil si ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 si art. 2.513 din Codul civil, raportat la dispozitiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, republicat, în referire la invocarea de catre instante, din oficiu ori de catre parti, dupa momentul procedural prevazut de art. 2.513 din Codul civil, a exceptiei prescriptiei extinctive, în cazul prescriptiilor începute sub imperiul Decretului nr. 167/1958, împlinite si, respectiv, neîmplinite la data intrarii în vigoare a Codului civil – 1 octombrie 2011.

1. Obiectul recursului în interesul legii

Prin recursurile în interesul legii promovate de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Constanta si Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie s-a aratat ca nu exista un punct de vedere unitar în practica judiciara nationala cu referire la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 5, 201 si 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil si ale art. 6 alin. (4) si art. 2.513 din Codul civil, raportat la dispozitiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, republicat, în ceea ce priveste obligatia si posibilitatea instantei de a verifica împlinirea termenului de prescriptie si de a invoca din oficiu exceptia prescriptiei extinctive, precum în ceea ce priveste posibilitatea partii interesate de a invoca aceeasi exceptie, în orice stadiu procesual, în cazul prescriptiilor începute si împlinite ori neîmplinite la data intrarii în vigoare a Codului civil – 1 octombrie 2011.
Cererile de recurs în interesul legii au fost însotite de hotarâri judecatoresti exemplificative.

2. Optica jurisprudentiala

Prin cele doua sesizari s-a semnalat existenta unei practici judiciare neunitare la nivel national în ceea ce priveste interpretarea si aplicarea normelor cu caracter tranzitoriu ale Legii nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil (respectiv art. 5, 201 si 223), precum si a normelor continute în Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, respectiv art. 6 alin. (4), în partea lor privitoare la regimul juridic aplicabil prescriptiilor începute si împlinite ori a acelora neîmplinite la data intrarii în vigoare a Codului civil – 1 octombrie 2011, sub aspectul existentei dreptului si obligatiei instantei de a invoca, din oficiu, exceptia prescriptiei ori a dreptului partilor interesate de a invoca aceeasi exceptie, în orice faza procesuala.

Problema de drept a fost solutionata diferit în special în litigiile începute dupa intrarea în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil. Astfel:

a) Într-o prima orientare jurisprudentiala, majoritara, s-a considerat ca prescriptiile extinctive începute anterior intrarii în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil si împlinite ori cele neîmplinite la data de 1 octombrie 2011 ramân în întregime supuse dispozitiilor legale care le-au instituit, inclusiv sub regimul invocarii lor, care este dat de dispozitiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, republicat (act normativ sub imperiul caruia acestea au început sa curga), astfel încât si în litigiile introduse dupa data de 1 octombrie 2011 instantele de judecata pot invoca, din oficiu, exceptia prescriptiei extinctive, ca exceptie de fond, peremptorie si absoluta, dupa cum si partile interesate au acest drept, indiferent de etapa procesuala a litigiului.

În argumentarea acestor solutii au fost invocate dispozitiile art. 6 alin. (4) din Codul civil, precum si cele ale art. 5 alin. (1) si art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.
S-a aratat ca, întrucât normele cuprinse în art. 6 alin. (4) din Codul civil si art. 201 din Legea nr. 71/2001 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil nu fac nicio distinctie în privinta regimului juridic aplicabil, legea care guverneaza prescriptia extinctiva, sub toate aspectele, de drept material si procesual, este legea sub imperiul careia aceasta a început sa curga, dupa cum se prevede expres prin cele doua texte legale mentionate.
Atunci când legiuitorul a dorit sa deroge de la aceasta regula, a facut-o expres si limitativ, prin dispozitiile art. 203 si 204 din Legea nr. 71/2001 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, norme care sunt însa de stricta interpretare si aplicare, doar în privinta cauzelor de suspendare si întrerupere a cursului prescriptiei extinctive anume prevazute.

În consecinta, aceste instante au apreciat ca noul regim juridic al prescriptiei extinctive, al carei specific consta si în aceea ca prescriptia nu opereaza de plin drept, aceasta putând fi invocata exclusiv de partea interesata, in limine litis, iar nu si de catre organul de jurisdictie, este aplicabil doar prescriptiilor care au început sa curga dupa data intrarii în vigoare a acestui act normativ – 1 octombrie 2011.

b) Într-o a doua orientare jurisprudentiala, minoritara, alte instante au considerat ca aceste prescriptii ramân supuse dispozitiilor legale care le-au instituit, cu exceptia regimului invocarii, care intra sub incidenta art. 2.512 si art. 2.513 din Codul civil, texte de lege ce contin norme de procedura de imediata aplicare, astfel încât, în litigiile începute dupa 1 octombrie 2011, instanta nu mai este obligata sa cerceteze daca dreptul la actiune sau la executare silita este prescris si nici nu mai poate invoca exceptia prescriptiei, în timp ce partea interesata o poate face doar in limine litis, în conditiile si cu limitarile prevazute prin cele doua articole ale Codului civil anterior mentionate.

Argumentându-si solutiile, aceste instante s-au întemeiat pe dispozitiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, potrivit carora “Dispozitiile Codului civil sunt aplicabile si efectelor viitoare ale situatiilor juridice nascute anterior intrarii în vigoare a acestuia […] daca aceste situatii juridice subzista dupa intrarea în vigoare a Codului civil”, si pe interpretarea per a contrario a dispozitiilor art. 223 din acelasi act normativ.
Întrucât regulile de invocare a prescriptiei tin de domeniul regimului procedural al acesteia, fiind – din aceasta cauza – de imediata aplicare, acestea sunt deplin aplicabile în acele litigii începute dupa data intrarii în vigoare a Codului civil.

S-a spus ca o interpretare contrara ar nega caracterul si efectul novator al dispozitiilor din Codul civil care au reglementat prescriptia extinctiva ca institutie de ordine privata, asadar total diferit fata de reglementarea anterioara data aceleiasi institutii juridice de Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, republicat.

3. Opinia procurorului general al PÎCCJ

Evidentiind diferentele majore de conceptie dintre Legea nr. 287/2009 privind Codul civil si Decretul nr. 167/1958, republicat, în reglementarea institutiei juridice a prescriptiei, procurorul general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut, în punctul de vedere exprimat asupra recursului în interesul legii, ca interpretarea gramaticala, logica si sistematica a dispozitiilor art. 5, 201 si 223 din Legea nr. 71/2011, precum si ale art. 6 alin. (4) din Codul civil conduce la concluzia ca prevederile art. 2.512 si 2.513 din Codul civil, referitoare la invocarea prescriptiei extinctive, nu sunt aplicabile prescriptiilor începute anterior datei de 1 octombrie 2011, chiar daca s-au împlinit ulterior acestei date. Dispozitiile acestor doua articole sunt aplicabile numai prescriptiilor extinctive care încep sa curga dupa intrarea lor în vigoare, în timp ce dispozitiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, republicat, ramân aplicabile în privinta prescriptiilor extinctive care au început sa curga în perioada cât acest act normativ a fost în vigoare, chiar daca procesul a început dupa data de 1 octombrie 2011.

Pentru a ajunge la aceasta concluzie s-a sustinut ca rezolvarea problemei de drept intertemporal ivite în legatura cu institutia juridica a prescriptiei este data de dispozitiile tranzitorii cu caracter special ale art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil si de acelea ale art. 6 alin. (4) din Codul civil.

În acord cu aceste dispozitii legale, prescriptiile extinctive începute înainte de 1 octombrie 2011 si neîmplinite pâna la aceasta data, reprezentând situatii juridice în curs de realizare, facta pendentia, ramân supuse legii vechi, dându-se satisfactie principiului respectarii asteptarilor legitime ale partilor.

Exceptiile de la aceasta regula – ce dau expresie revenirii la principiul aplicarii imediate a legii civile noi, consacrat ca atare prin dispozitiile art. 6 alin. (5) din Codul civil si art. 5 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil – au fost expres si limitativ instituite prin art. 202 si art. 203 din Legea nr. 71/2011, care se refera la cazurile de suspendare prevazute de art. 2.532 pct. 6 si 7 din Codul civil, respectiv la cazul de întrerupere a cursului prescriptiei, prevazut de art. 2.539 alin. (2) teza a II-a din Codul civil.

Fata de împrejurarea ca dispozitiile art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil nu contin nicio distinctie, iar ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus si având în vedere sintagma “în întregime” continuta de art. 6 alin. (4) din Codul civil, legea sub imperiul careia prescriptia a început sa curga va guverna atât aspectele de drept material, cât si pe cele de drept procesual referitoare la prescriptie, chiar daca aceasta s-a împlinit dupa intrarea în vigoare a Codului civil.

De asemenea, s-a aratat ca, daca în privinta prescriptiilor începute si neîmplinite la data de 1 octombrie 2011, ca situatii juridice în curs de realizare, ramân aplicabile dispozitiile legale sub imperiul carora acestea au început sa curga, a fortiori, prescriptiile începute si împlinite la data intrarii în vigoare a Codului civil, constituind facta praeterita, sunt supuse dispozitiilor sub imperiul carora au început sa curga si s-au împlinit.

S-a sustinut de catre procurorul general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie ca aceasta solutie rezulta si din aplicarea principiului neretroactivitatii legii civile, consacrat de art. 6 alin. (1) teza a II-a din Codul civil, precum si dintr-o interpretare per a contrario a prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

Dispozitiile art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil nu pot conduce la înlaturarea regulii consacrate prin art. 201 din aceeasi lege, întrucât aplicarea acestora este conditionata de lipsa unor prevederi exprese contrare. Or, art. 201 contine chiar astfel de dispozitii contrare, fiind lipsit de relevanta, din perspectiva problemei de drept analizate, faptul ca procesul a început dupa data de 1 octombrie 2011.

Tot astfel, nici prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, ce dau expresie principiului aplicarii imediate a legii noi cu privire la facta pendentia, nu ar putea conduce la o concluzie contrara celei sustinute de orientarea jurisprudentiala majoritara, întrucât acestea constituie dispozitii tranzitorii cu caracter general, aplicabile doar în masura în care în cuprinsul aceluiasi act normativ nu se regasesc dispozitii speciale, cum este cazul prevederilor art. 201 referitoare la prescriptie.

Art. 6 alin. (4) din Codul civil si art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil nu fac decât sa instituie derogari de la principiul aplicarii imediate a legii civile noi pentru facta pendentia.

4. Optiunea Înaltei Cur?i de Casatie si Justitie

Înalta Curte a considerat ca se impune admiterea recursurilor, pronuntând urmatoarea solutie:
”Admite recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie si de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Constanta.
În interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 5, art. 201 si art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil si ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 si art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, stabileste ca prescriptiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeasi data, ramân supuse dispozitiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, republicat, astfel încât atât instantele de judecata, din oficiu, cât si partile interesate pot invoca exceptia prescriptiei extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute dupa 1 octombrie 2011”. Andrei Pap, juridice.ro

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie