Viorel Danciu: Succesul in mediere este o optiune

 

Mediatorul Viorel Danciu, unul dintre organizatorii si partenerii „Galei Excelentei in Mediere editia a II a”, organizata joi 15.05.2014 la Cluj-Napoca a declarat pentru revista online MediereNet:

viorel danciu„Despre „Gala Excelentei in Mediere editia a II a”, nu pot sa am decat o parere buna, fiind unul dintre organizatori si parteneri. Consider ca „Gala Excelentei in Mediere” a devenit o traditie in Ardeal, si daca medierea este un bun national, excelenta in mediere este un bun ardelenesc cu capitala la Cluj-Napoca. Evenimentul are un impact national. Cred ca mediatorii care depun eforturi sa promoveze si profesia si pe ei ca profesionisti, merita sa fie premiati, iar daca noi nu o sa-i premiem cine o sa-i premieze?”

Increderea – ingredientul principal pe baza caruia poate functiona profesia de mediator

„Exista mai multe tipuri de incredere. Increderea ca si notiune este ingredientul principal pe baza caruia poate functiona profesia de mediator. Si cand ma refer la mai mute tipuri de incredere ma refer in primul rand la increderea mediatorului in fortele lui proprii si de a avea puterea de a gestiona un litigiu. Al doilea tip de incredere este increderea pe care o castiga partilor care vin la el sa se informeze si sa se medieze. Trebuie sa ai anumite abilitati ca sa faci lucrul asta. Daca le ai pe astea doua, al treilea fel de incredere este sa castigi increderea altor institutii care pot interveni pe parcursul derularii sau implementarii unui acord de mediere, cum ar fi: increderea instantelor, increderea Ministerului Public, increderea Ministerului de Interne sau alte institutii: Camere de Comert, comercianti, persoane juridice, persoane fizice, autoritati, entitati. Sunt mai multe tipuri de incredere pe care mediatorul le gestioneaza, dar primul tip si cel mai important este increderea in fortele proprii, pentru ca daca acest tip de incredere nu exista, nu va reusi sa castige increderea partilor, nu mai are cum sa implementeze acordurile de mediere si increderea institutiilor care le mai gestioneaza in continuare si nu putem vorbi de o cariera in mediere.” a spus Viorel Danciu.

Despre neconstitutionalitatea obligativitatii sedintei de informare cu privire la avantajele medierii

„Curtea Constitutionala a avut dreptate, iar prin faptul ca a stabilit acest lucru se intelege ca de fapt a redat medierea mediatorilor. Informarea nu a apartinut mediatorilor de la bunul inceput al aplicarii. Din experienta proprie va spun ca pana la implementare eu am avut mai multe cazuri de mediere, decat dupa implementarea sedintei de informare, pentru ca ma loveam de o obiectie noua care era foarte greu de demontat. Pana atunci mediatorul aveae de rezolvat trei obiectii: nu am timp, nu am bani, am avocat. Cam astea erau generale. Astea erau usor de rezolvat. Dar cand a aparut obiectia: „pai deja am hartie de la avocat” sau „deja am fost si mi-am luat certificatul”, ce puteai sa spui? Sa vorbesti de rau alta profesie? Sa vorbesti de rau un coleg care poate a dat cu foarte mare usurinta un certificat?” a mai spus mediatorul Viorel Danciu.

Piata falsa a certificatelor si a proceselor verbale de informare

„Sedinta asta de informare a creat si o piata falsa a certificatelor si a proceselor verbale de informare, care nu arata dimensiunea corecta si nu s-a indeplinit scopul introducerii informarii si anume degrevarea instantelor. Dupa informarea obligatorie, la un an de zile, de exemplu in zona unde imi desfasor eu activitatea a crescut numarul de litigii cu 10-12 procente. Pai ce efect a avut? Niciunul. In conditiile in care erau 635 de oameni, care prin natura profesiei aveau obligatia de a informa oamenii despre mediere. De exemplu, in zona mea sunt 80 de mediatori, 170 de avocati, 370 de consilieri juridici si 36 de magistrati. Pai si cum au crescut litigiile cu 12 procente? Nu e ok. Nu a functionat. Si atunci se revine la o chestiune de normalitate. Se ia de la cei neprofesionisti, care oricum nu aveau niciun interes ca oamenii sa ajunga la mediere si faceau informarea nu pot sa ma pronunt cum, dar cifrele care vi le-am enuntat spun si demonstreaza ca n-a functionat. Medierea a revenit mediatorilor.” a afirmat Viorel Danciu.

20 de mediatori full-time in Anglia dupa 30 de ani de la implementarea medierii

„Cu aceasta ocazie se va face si o triere in profesie pentru ca eu consider ca profesia de mediator nu e o profesie de masa e o profesie strict de vocatie. Ganditi-va ca Anglia dupa 30 de ani de implementare are vreo 20 de mediatori full-time. Romania nu stiu cati are, eu sunt unul dintre ei. Nu avem o cifra oficiala inca. Meseria asta nu merge facuta ca un hobby, ca un al doil-lea job. Medierea trebuie sa fie si primul si al doilea job. Eu pot sa spun ca se poate trai decent din mediere, daca e facuta full-time.” a declarat Viorel Danciu.

Succesul in mediere, o optiune

Medierea este o profesie liberala si ca orice profesie liberala sau initiativa privata implica niste riscuri: poate sa-ti mearga sau sa nu-ti merga afacerea. Frica nu face decat sa te tina pe loc. Aici nu e vorba decat despre ce vorbeam mai devreme si anume lipsa increderii in fortele proprii.

Cei care folosesc medierea ca pe o a doua optiune nu pot avea pretentia ca fac excelenta. Succesul in mediere este o optiune a conchis mediatorul Viorel Danciu.

I.T.F.

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie