Vicepresedinte CdM, Zeno Sustac: De acum incolo poate ar fi mai bine sa ne gandim la obligativitatea recurgerii la mediere
Joi, 15.05.2014, Medierenet.ro si Asociatia Mediere Medias sub patronajul Consiliului Judetean Cluj, a organizat la Cluj-Napoca „Gala Excelentei in Mediere editia a II-a”. Prezent la eveniment, vicepresedintele Consiliului de Mediere, Zeno Sustac s-a aratat incantat, apreciind ca evenimentul a crescut mult intr-un an.
„A doua editie a Galei Excentei in Mediere mi se pare un mare pas inainte, remarc entuziasmul organizatorilor, dar si al participantilor. Evenimentul a crescut mult intr-un an, mai mult decat atat, chiar daca exista acea decizie a Curtii Constitutionale, sub nici o forma nu se simte in randul mediatorilor prezenti la Gala, un gust amar peste care nu poate fi trecut. Este doar un pas care cu siguranta se va intoarce in favoarea medierii si a mediatorilor” a spus Zeno Sustac.
Cu privire la neconstitutionalitatea obligativitatii informarii cu privire la avantajele medierii, vicepresedintele Consiliului de Mediere a declarat:
„Atata vreme cat procedura concilierii care in conditii similare impuneau obligativitatea pentru parti de a recurge la acea procedura nu a fost niciodata neconstitutionala sedinta de informare privind avantajele medierii in conditiile in care conform legii se presta cu titlul gratuit din perspectiva profesionistului in domeniul medierii o consider ca fiind absolut constitutionala, insa dincolo de aceasta apreciere strict personala, evident vom respecta decizia Curtii Constitutionale si ne vom adapta in viitoarele proiecte de lege la ceea ce a decis Curtea Constitutionala.
Inainte de toate este important insa sa vedem trendul european si obligatiile asumate de Romania catre Comisia Europeana care vorbesc despre instituirea unor stimulente pentru cetatenii statelor membre ale Uniunii Europene in scopul promovarii medierii si al cunoasterii in randul publicului larg avantajelor acesteia. Promovarea aceasta se poate face doar pe cale legislativa. Cred ca de acum incolo va trebui sa privim lucrurile putin diferit. Acesta a fost si exemplul Italiei, unde initial a fost declarata neconstitutionala o anumita procedura care impunea obligativitatea recurgerii la procedura, dar s-a revenit la nivel legislativ in acord cu prevederile europene. Asta va fi si trendul pentru Romania, numai ca de acum incolo poate ar fi mai bine sa ne gandim la obligativitatea recurgerii la mediere, nu la sedinta de informare, in cazul anumitor tipuri de dispute. Adica de acum incolo ne dorim mai mult, decat am avut pana la acest moment pentru ca reglementarile europene sunt intr-o asemenea directie, trendul european este pentru introducerea obligativitatii ca masura stimulativa in randul publicului larg.
Cetatenii Romaniei au fost reticenti intr-o mica masura la obligativitatea informarii cu privire la avantajele medierii, mai reticente au fost profesiile juridice. Un lucru este clar, piata conflictelor apartine profesiilor juridice si tendinta este de a mentine aceasta sfera litigioasa a conflictelor. Vorbim de o piata in Romania de 1 miliard de euro anual, piata litigiilor in instanta si evident exista tendinta de conservare acestei piete. Medierea se axeaza pe nevoile cetateanului: cheltuieli mai mici pentru cetatean pe de-o parte, sume mai mici alocate de statul roman din bugetul national pentru sustinerea justitiei in conditiile in care aceste sume ar putea fi directionate catre domenii de interes sanatate, cultura, chiar aparare dat fiind noul context geo-strategic.”
I.T.F.
2 comentarii
Foarte adevarata si corecta asertiunea si din punctul meu de vedere. Felicitari domnule Zeno.
Medierea este necesara sistemului nostru socio-economic. Sunt optimist in ceea ce priveste viiorul medierii in Romania. Declararea neconstitutionalitatii obligativitatii informarii, a intarit conceptul si perceptia despre mediere. Medierea, intadevar, benefica pentru piata conflictelor din Romania, in sensul ca poate sa le diminueze considerabil cu eforturi scazute (a se citi costuri).
Totodata, asa cum este evident, pentru toata lumea, poate deveni o ,,sursa,, de economisire pentru bugetul consolidat (in final). Sunt convins, ca daca nu neaparat firea noastra de romani,- care ne cautam cu ardoare inca, dreptul si nu interesul intr-un conflit -, atunci spiritul intreprinzator si de economisire, va iesi la iveala si va fi dominant.
Foarte adevarata si corecta asertiunea si din punctul meu de vedere. Felicitari domnule Zeno.
Medierea este necesara sistemului nostru socio-economic. Sunt optimist in ceea ce priveste viiorul medierii in Romania. Declararea neconstitutionalitatii obligativitatii informarii, a intarit conceptul si perceptia despre mediere. Medierea, este intradevar, benefica pentru piata conflictelor din Romania, in sensul ca poate sa le diminueze considerabil cu eforturi scazute (a se citi costuri).
Totodata, asa cum este evident, pentru toata lumea, poate deveni o ,,sursa,, de economisire pentru bugetul consolidat (in final). Sunt convins, ca daca nu neaparat firea noastra de romani,- care ne cautam cu ardoare inca, dreptul si nu interesul intr-un conflit -, atunci spiritul intreprinzator si de economisire, va iesi la iveala si va fi dominant.
[…] sursa: medierenet.ro […]
[…] sursa: medierenet.ro […]
[…] sursa: medierenet.ro […]