Romgaz si Petrom si-au inaintat ofertele companiei de stat din Republica Moldova pentru livrarea de gaze prin conducta Iasi – Ungheni
Romgaz si Petrom au înaintat câte o oferta companiei de stat din Republica Moldova pentru livrarea de gaze prin conducta Iasi – Ungheni, însa momentan nu se realizeaza niciun export, au declarat surse din sectorul energetic.
Reprezentantii Departamentului pentru Energie au precizat ca pretul din ofertele companiilor românesti este cu 20% mai mic decât cel al gazelor rusesti.
„Exista doua oferte facute de societati românesti catre compania de stat Energocom din Republica Moldova la preturi de livrare la granita cu aproximativ 20% mai mici decât cele practicate de Gazprom pe aceasta piata. Constructia si punerea în functiune a gazoductului Iasi – Ungheni a creat pentru consumatorii din zona Ungheni posibilitatea unei alternative în ceea ce priveste aprovizionarea cu gaze naturale”, se arata în raspunsul Departamentului pentru Energie.
Prin aceasta conducta se pot livra circa 14.000 de mc de gaze pe ora, adica 3% din consumul Republicii Moldova.
„Estimam ca vom folosi în curând aceasta oportunitate dar este decizia companiei de stat din Republica Moldova când anume va dori sa faca acest lucru. România si-a tinut promisiunile si am reusit finalizarea acestui important proiect de infrastructura energetica în timpul agreat si cu un buget final de cheltuieli sub cel planificat initial. Vom continua sa încurajam dezvoltarea infrastructurii energetice si interconectarea sistemului energetic din Republica Moldova cu cel din România”, a mai spus reprezentantii Departamentului pentru Energie.
Site-ul oficial al Ministerului Economiei din Republica Moldova anunta, în 10 septembrie, ca Uniunea Europeana va aloca suplimentar 10 milioane de euro (12,9 milioane de dolari) pentru extinderea gazoductului Iasi-Ungheni pâna la Chisinau, în scopul asigurarii unei alternative de aprovizionare cu gaze a capitalei Republicii Moldova, transmite RIA Novosti.
Conform comunicatului de pe site-ul ministerului, aceasta plata suplimentara se va efectua în cursul anului viitor.
Conducta de gaz Iasi – Ungheni are o lungime totala de 43,2 kilometri, din care aproximativ 32 de kilometri pe teritoriul României, un diametru de 508 centimetri si este îngropata la o adâncime de 1,8-2,2 metri. Capacitatea maxima a gazoductului va fi de 1,5 miliarde de metri cubi anual, ceea ce reprezinta mai mult decât consumul anual de gaze al Republicii Moldova. capital.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!