Sperante pentru mediere

 

Sper ca actualul Consiliul de Mediere să elimine în ședința de sămbătă bariera de îndeplinire a unei condiții de vechime pentru candidații la alegerile din mai 2015 propusă de Comisia Consultativă a Corpului Profesional în condițiile în care în ultimii doi ani au intrat în profesie peste 50% din totalitatea mediatorilor autorizați și a contextului votului în comisie. Să avem încredere în mediatori că vor vota candidații cei mai buni, fără constrângeri impuse pentru candidaturi.

Adrian Bădilă

Adrian Bădilă, mediator

În spiritul autoreglementării profesiei, asociațiile profesionale ale mediatorilor pot pune condiții de susținere a candidaților ce fac parte din propriile asociații așa cum consideră necesar (ex: experiență în profesie, experiență în management, activitate în folosul medierii, etc)

În spirit european și ținănd cont de maturizarea corpului profesional al mediatorilor în România sunt ferm convins că asociațiile profesionale vor avea capacitatea de coagula până la alegeri o abordare constructivă, colegială, astfel încăt în viitoul Consiliul de Mediere să funcționeze o echipă matură, multidisciplinară, în interesul dezvoltării sustenabile a medierii și a profesiei de mediator în România.

Sper ca încă din proiectele propuse de candidați, aceștia să își asume public implementarea Strategiei privind mediarea și dezvoltarea profesiei de mediator în România pentru perioada 2014 – 2020, înființarea unui Senat al mediatorilor care să vegheze asupra respectării Codului de etică al membrilor Consiliului de mediere și incompatibilitatea între funcția de membru în consiliu și cea de președinte/copreședinte de asociație profesională și de coordonator unic al comisiilor consultative și a altor comitete, grupuri de lucru și comisii de specialitate.

Sper ca apelarea la experți în diverse domenii să devină regulă și mai sper ca bunele practici în mediere să nu mai apară ca fiind apanajul exclusiv al membrilor consiliului, manifestat prin stagii profesionale gratuite.

Adrian Bădilă
Mediator

 

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie