Alegeri CdM 2015. Decizia privind formatul si continutul Buletinului de vot

 

Consiliul de Mediere a publicat Decizia prin care s-a aprobat formatul și conținutul Buletinului de vot.

voturi numarateNumărul de exemplare în care se va tipări Buletinul de vot este 7050, egal cu numărul mediatorilor cu drept de vot plus marja de 5%.

În perioada imediat următoare se vor publica și procedurile de exercitare a votului pentru cele două modalități: ”la urnă” și ”prin corespondență” (curier).

Până la publicarea acestor proceduri, menționăm câteva aspecte privind votarea in sediul CM:

– votarea la sediul Consiliului de mediere se va desfășura în Sala de sedințe CM, în perioada 05-15.03.2015, inclusiv.

– sala este prevăzută cu sistem de supraveghere video și la uși cu încuietori tip yală; supravegerea video este asigurată și în holul principal al sediului CM.

– pe toată perioada votării cladirea va fi supravegheată de un agent de pază de la o firmă specializată.

– în sala de votare au fost montate două cabine de vot și vor fi asigurate urne de vot încuiate și sigilate corespunzător.

– în holul instituției vor fi afișate un BV-model și instrucțiuni de votare iar personal intruit in acest sens va răspunde eventualelor intrebări care să faciliteze parcurgerea pașilor necesari exprimării votului.

– este obligatoriu ca mediatorul votant să se identifice cu C.I. și să aibe asupra sa ștampila FEP care trebuie aplicată pe lista de vot și pe talonul detașabil al BV.

– activitate se va desfășura sub spravegherea permanentă a membrilor Comisiei de Monitorizare.

Eventuale întrebări pot fi adresate pe adresa secretariat@cmeniere.ro.

Decizia privind formatul și conținutul Buletinului de vot

cmediere.ro

Cuvinte cheie: , ,

Comentarii oprite

Ne pare rău! Publicarea de comentarii nu este permisă.

Distribuie