Transpunere in legislatia nationala a unei hotarari CJUE: ANAF trebuie sa aduca probe solide daca refuza deducerea TVA

 

Inspectorii Fiscului pot refuza deducerea TVA în cazul în care constată că reprezentantul firmei „știa sau ar fi trebuit să știe că, prin achiziția sa, participă la o operațiune implicată în evaziune fiscală privind TVA“. Consultanții fiscali arată că, față de ceea ce se întâmplă în prezent, ANAF trebuie să aibă probe solide pe care să le prezinte judecătorului.

TVA la incasare 1Dacă firma ta a achiziționat un bun sau un serviciu de la o altă companie care, la rândul ei l-a cumpărat de la un alt partener de afaceri, Fiscul poate să îți refuze deducerea TVA dacă partenerul partenerului tău de afaceri a făcut evaziune fiscală. Această prevedere este cuprinsă în proiectul noului Cod Fiscal. Concret, articolul 11, aliniatul 12 arată că “Organul fiscal competent poate refuza dreptul de deducere a TVA pentru achizițiile unei persoane impozabile dacă respectiva persoană impozabilă știa sau ar fi trebuit să știe că, prin achiziția sa, participă la o operațiune implicată în evaziune fiscală privind TVA, aceasta fiind considerată că a participat la evaziunea fiscală, indiferent dacă obține sau nu obține un avantaj din revânzarea bunurilor sau din utilizarea serviciilor în cadrul operațiunilor impozabile efectuate de aceasta în aval. Revine organelor fiscale competente sarcina să stabilească elementele obiective care permit să se concluzioneze că persoana impozabilă știa sau ar fi trebuit să știe că operațiunea invocată pentru a justifica dreptul de deducere a TVA era implicată în evaziunea fiscală săvârșită de furnizor/prestator sau de o altă persoană impozabilă care a intervenit în amonte sau în aval în lanțul de livrări /prestări“.

„Aplicarea acestor prevederi va duce la intrarea în faliment a multor agenţi economici de bună-credinţă, deoarece prin nededucerea TVA aferentă achiziţiilor aceste firme vor plăti sume considerabile la bugetul statului prin aplicare de sancţiuni de către organele fiscale, fără ca firmele să aibă vreo vină. Este posibil ca mulți agenţi economici de bună-credinţă să-şi înceteze activitatea, deoarece vor evita să mai încheie contracte comerciale cu diverşi furnizori, deoarece nu vor şti dacă sunt suspecţi sau nu de evaziune fiscală“, a declarat fostul ministru de Finanțe, Gheorghe Ialomiţeanu. Acesta este de părere că agenţii economici de bună credinţă trebuie să se transforme în investigatori fiscali pentru a evita sancţiuni din partea organelor fiscale ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).

În schimb, consulantul fiscal Gabriel Biriș susține că este vorba de transpunerea în legislația națională a unor hotărâri a Curții de Justiție a UE (CJUE). „Este un pas înainte față de ceea ce se întâmplă acum când refuză deducerea TVA fără să dea prea multe explicații. Inspectorii ANAF vor trebui să aibă probe solide fiindcă, probabil, unele firme se vor judeca cu ANAF. Însă, parcurgerea acestor etape va necesita timp, ca orice procedură de contestare, plus încă un an. Trebuie spus că, odată ce există suspiciuni privind evaziunea fiscală, ANAF sesizează organele de urmărire penală“, consideră Biriș. Acesta a indicat câteva dintre cauzele judecate la CJUE: cauza Optigen, Bonik EODD și Mahageben și David. Mona Scărişoreanu, romanialibera.ro

Cuvinte cheie: , , , ,

Comentarii oprite

Ne pare rău! Publicarea de comentarii nu este permisă.

Distribuie