In ce conditii ANAF are voie sa stabileasca din oficiu taxele si impozitele pentru firme si persoane fizice?

 

Fiscul îți poate stabili din oficiu taxele și impozitele. În ultimii ani, ANAF a aplicat frecvent această procedură în situațiile în care contribuabilii nu declară în termenul legal impozitele și taxele pe care trebuie să le plătească statului.

pusculita scutire plata impozitCare sunt situațiile în care legea îi permite Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) să stabilească din oficiu taxele și impozitele pentru firme și persoane fizice? Potrivit consultantului fiscal Adrian Bența, acest lucru se întâmplă atunci când un contribuabil nu își declară voluntar impozitele și taxele datorate și nu își plătește sumele datorate, scrie portalul contabilul.manager.ro. În acest caz, autoritățile fiscale îi pot transmite o notificare contribuabilului și pot stabili din oficiu impozitele și taxele pe care acesta trebuie să le achite. Pentru a face acest calcul, inspectorii fiscali se bazeză pe elemente cum ar fi istoricul contribuabilului sau declarațiile depuse de alți contribuabili privind vânzările către contribuabilul vizat.

Trebuie să știți că Fiscul trebuie să notifice contribuabilii în 15 zile de la termenul limită de depunere a declarațiilor, adresându-le înștiințarea și notificarea de depunere a declarațiilor. Dacă nici în următoarele 20 zile după notificare contribuabilii nu-și depun declarațiile fiscale la administrația financiară, autoritățile sunt indreptățite să calculeze din oficiu impozitele și taxele pe care le datorează, explică specialistul citat.

În această situație, lucrătorii ANAF, conform procedurii, analizează dosarul contribuabilului din ultimii unul-trei ani și țin cont de situația acestuia: dacă este plătitor sau neplătitor de TVA și ce alte categorii de impozite plătește.

Următorul pas după determinarea impozitelor estimate din oficiu este ca ANAF să emită formularul 160 „Decizie de impunere din oficiu” Acest document are un caracter executoriu și se pot solicita taxele și impozitele contribuabilului sau se poate demara procedura de executare silită, precizează Adrian Bența.

Decizia de impunere din oficiu poate fi desființată atunci când contribuabilul depune totuși declarația la administrația financiară, însă cu întârziere.

Legislația prevede că decizia de impunere din oficiu poate fi desființată chiar din inițiativa ANAF în cazul în care contribuabilul pentru care s-a emis o decizie de impunere din oficiu își depune declarațiile în termen de 60 zile de la comunicarea deciziei de impunere din oficiu. Ana Bâtcă, evz.ro

Cuvinte cheie: , , , , ,

Comentarii oprite

Ne pare rău! Publicarea de comentarii nu este permisă.

Distribuie