Stigmatizarea copilului la scoala – Speta mediere

 

Am primit o solicitare telefonică din partea unei prietene să mă ocup, cu discreţie, de cazul doamnei T. (datele personale nu sunt reale, pentru a putea păstra confidenţialitatea). Pe scurt, soţul ei fusese condamnat, pentru evaziune fiscală şi acum îşi ispăşeşte pedeapsa într-un penitenciar, iar copilul lor, elev în ciclul primar, nu mai vrea să meargă la şcoală pentru că, în pauze, câţiva copii îl strigă ”puşcăriaşul”.

violenta in scoliAm ascultat situaţia relatată de mama copilului, gândindu-mă că atunci când trebuie să faci faţă financiar (cu sechestru pe firmă, casă, maşină) unei astfel de încercări, aceasta are o prelungire şi în plan social. Cum?! Păi, nimic mai simplu, pornind de la înţelepciunea populară ”gura lumii, slobodă”, putem presupune în ce termeni se vorbeşte în casele colegilor de clasă ai copilului, despre soţul doamnei T, aflat în arest. În general, când părinţii copiilor sunt copleşiţi de dificultăţile cotidiene, prin care trebuie să treacă, vin acasă şi îşi varsă toate nemulţumirile în mediul familial, vorbind despre oamenii cu care au de-a face la serviciu, în trafic, la instituţiile de stat, în unităţile medicale, în învăţământ etc., folosind des adjective ca: idioţi, incompetenţi, ticăloşi, în contexte cu concluzii ca: bine că-i saltă DNA-ul, la pârnaie să stea şi să plătească toţi banii furaţi etc. Copiii sunt întotdeauna atenţi la ce se spune pe un ton ridicat.

Mediator Roxana Cozma

Citeste mai departe pe ziaruldeiasi.ro

Cuvinte cheie: , ,

Comentarii oprite

Ne pare rău! Publicarea de comentarii nu este permisă.

Distribuie