Peste 70% dintre romani apreciaza ca sistemul de sanatate discrimineaza pacientii

 

Peste 70 la sută dintre români consideră că sistemul de sănătate din România discriminează pacienţii cu boli cronice, arată un studiu realizat de Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC), citat de Mediafax.

spital coridorPeste 36% dintre cei care au răspuns la chestionar consideră că anumite categorii de bolnavi sunt discriminate de către societate, în timp ce aproximativ 58% au răspuns „Nu ştiu” la această întrebare.

Mai mult, peste 73,2% dintre respondenţi consideră că sistemul de sănătate din România discriminează pacienţii. Cel puţin 1 din 10 români a intrat măcar odată în contact cu bolnavi cronici discriminaţi de societate.

Potrivit studiului, 84,96% dintre respondenţi ştiu ce înseamnă o boală cronică, iar 62,96% au în familie sau printre cunoscuţi persoane cu boli cronice precum hepatită cronică, boli cardiovasculare, HIV, Alzheimer, Parkinson, TBC, psoriasis, DIABET, boli reumatismale autoimume, cancer, scleroză multiplă, boli inflamatorii intestinale, boli rare, etc.

Respondenţii consideră contagioase, cu un risc mare de expunere şi transmitere, boli precum infecţia cronică cu HIV (74,33%), tuberculoza (66,5%) şi hepatita cronică (56,8%). Nouă la sută dintre ei declară că ar evita interacţiunea cu persoane care suferă de boli cronice, în timp de 91,1 la sută nu ar face acest lucru.

Atunci când vine vorba de interacţiunea copilului lor cu un coleg suferind de o boală cronică, doar 57,6% afirmă că nu ar impune restricţii.

Cele mai grave cinci boli cronice, în opinia participanţilor la test, sunt: cancerul, infecţia cronică cu HIV, scleroza multiplă, Alzheimer şi boala Parkinson.

Cele mai importante probleme cu care se confruntă un pacient care suferă de boli cronice în România sunt accesul limitat la un tratament corespunzător (47,11%) şi accesul limitat la servicii medicale (16,33%), arată studiul „Societatea românească şi afecţiunile cronice”. Ana-Maria Anițoiu, romanialibera.ro

Cuvinte cheie: , ,

Comentarii oprite

Ne pare rău! Publicarea de comentarii nu este permisă.

Distribuie