Medierea intre realitate, traditii si proiecte

Congresul MBB-ului, desfasurat in acest an la Bucuresti, ne-a oferit ocazia de a discuta cu doi colegi mediatori care sunt implicati si in medierea de dincolo de granitele tarii. Adi Gavrila si Christian Chereji ne-au impartasit din experienta lor din lumea internationala a medierii.
Medierenet: Este pentru prima data cand participati la un Congres al MBB-ului?

Christian Chereji: Este pentru prima oara, desi sunt membru MBB din 2010. Acesta este cel de al treilea congres MBB de cand sunt membru (distanta intre congrese e de un an si jumatate, chiar daca ei le numesc anuale). La cel din Istanbul din 2013 nu am putut participa deoarece in acel moment ma aflam in SUA cu o bursa Fulbright. Capriciile soartei, nu?

Adi Gavrila: Si eu particip prima oara. Am ajuns la o intalnire de-a lor in 2009 la Atlanta, se intampla in cadrul conferinței anuale a Association for Conflict Resolution (ACR). Acolo erau 5.000 de mediatori participanti. In cadrul acelei intalniri mastodont, intalnirea MBB putea fi calificata drept un Congres. Pe de alta parte eu cred ca au facut foarte bine ca au venit in Romania pentru ca in mentalul colectiv medierea este doar in legatura cu instantele de judecata, cu procese…

Medierenet: In mentalul colectiv al mediatorilor din Romania?

Adi Gavrila: Nu. In mentalul colectiv romanesc. Se crede despre mediere că există doar in legatura cu tribunalul sau judecatoria. Medierea trăiește de fapt intr-un context al unei societati care se bazeaza si pe acorduri, pe intelegere, pe autodeterminare, pe luarea in comun a deciziilor in conditiile in care ne asumam in comun niste probleme. Si asta cred ca este important, pentru ca iata, au venit niste factori de decizie din țara noastră si sper eu ca au luat de aici aceasta perspectiva a medierii care este mult mai extinsa față de una mai simplistă: medierea si instantele.

Medierenet: Sunteti si d-voastra membru MBB?

Adi Gavrila: Nu, nu sunt membru MBB. MBB-ul se ocupa in momentul acesta de un domeniu de aplicare a medierii care imi este drag, dar catre care nu m-am indreptat inca. E vorba de dezvoltarea proceselor de pace, adica de interventia in zone cu situatie sociala foarte dificila, poate chiar zone de razboi, in asa fel incat sa se creeze armonie sociala, coeziune si chiar sa fie gestionate probleme pragmatice grave generate de razboi sau de perspectiva acestuia. Eu as vrea intr-un anumit viitor sa ma duc spre aceasta zona, dar stiu ca Cristi Chereji face un studiu in domeniul acesta.

Medierenet: Ca mediator membru al MBB-ului ce beneficii aveti? Care a fost motivatia d-voastra de a deveni membru MBB?

Christian Chereji: In primul rand a fost nevoia de a nu te mai compara in mod obligatoriu doar cu cei care sunt in jurul tau, ci de a te ridica la un nivel la care te intalnesti cu nume care au facut istorie in materie de mediere la nivel international si de a lucra cu ei. Din punctul meu de vedere, ca sa inveti ai nevoie intotdeauna sa lucrezi cu cei care sunt mai buni decat tine, si asta a fost pentru mine o regula de viata. Intotdeauna am cautat sa ma ”lipesc” de oameni de la care aveam ce invata. Nu-mi place sa-mi pierd vremea cu oameni de la care nu am ce invata.
In aceste conditii MBB-ul a fost una dintre oportunitati. La acel moment era o asociatie relativ noua, fiind infiintata la iniatiativa lui Ken Cloke, unul din marile nume ale medierii contemporane. Ideea lui de baza a fost construirea unei structuri care sa puna la dispozitie resursele in materie de abilitati de solutionare a disputelor comunitatilor care au nevoie de ele.
Pentru mine asta a fost o oportunitate de a lucra intr-un mediu care efectiv iti solicita cunostintele, iti solicita abilitatile, iti solicita capacitatile si o faci in mod voluntar, pentru ca doresti, nu pentru ca te plateste cineva.

Adi Gavrila: Referitor la subiectul acesta, vreau sa spun si eu ca am realizat ca am facut foarte multi ani voluntariat din anul 2002 la Centrul de Mediere Craiova si inca fac in zona standardelor internaționale din domeniul medierii, fiind implicat in Institutul International de Mediere la nivelul executiv al Comitetului Independent pentru Standarde. In acest comitet sunt implicati 50-60 de experți internaționali de la care cu siguranta ai foarte multe de invatat si, practic, imi gasesc aceeasi motivatie in acest voluntariat de la care nu numai ca nu primesc bani, dar chiar platesc o suma de bani in fiecare an ,115 euro, motivat fiind de know-how-ul cu care raman de pe urma fiecarei discutii, la finalul fiecarui proiect, la finalul fiecarui schimb de e-mailuri. Un know-how cu care ma duc in biroul de mediator si incerc sa fiu mai bun, mai relevant, mai eficient.

De ce? Ca sa se intoarca clientul la mine in biroul de mediator.

De la un client nu mă interesează în primul rând onorariul, ci sa se intoarca el, si sa se intoarca alti clienti trimisi de el. In esenta despre asta este vorba: Despre cat de buni suntem si cum putem sa facem clientii sa se intoarca la mediere și la noi. Imi amintesc ca un coleg mediator din Statele Unite ale Americii spunea ca daca vrei sa ai clienti ca mediator iti trebuie doua lucruri: marketing si calitate; si daca nu ai clienti ai una dintre problemele astea doua. Adica, daca nu vine nimeni la tine in birou inseamna ca lumea inca nu stie ca tu furnizezi servicii de mediere, deci trebuie sa te promovezi un pic si daca a venit cel putin unul si tu faci o treaba de calitate cu siguranta ar trebui sa se intoarca el sau altii trimisi de el. Daca nu se intorc, e o problema mult mai mare decat prima problema pe care o poti rezolva mai usor (mai faci un site, mai faci un eveniment, o carte de vizita). De ce? Pentru ca nu numai ca clientul nu mai vine la tine dar nici nu te recomanda si poate iti face reclama negativa ceea ce nu il afecteaza doar pe el, ci si pe noi ceilalți.

Medierenet: Christian Chereji ai fost implicat in vreun proiect al MBB-ului?

Christian Chereji: Sunt implicat acum intr-un proiect al MBB-ului in Uganda. E un proiect care urmeaza sa se desfasoare in Uganda, pe care acum il construim. Suntem in faza in care am trecut deja de prima etapa, cea de evaluare, si mergem deja pe a doua etapa, de constructie a proiectului. Cea de-a treia etapa este cea de finantare. Logica pentru mine este foarte simpla: pentru ca sa poti sa practici si sa ai clienti, trebuie in mod permanent sa inveti. In momentul in care iti spui: ”Sunt suficient de bun!” este momentul in care incepi sa nu mai ai clienti pentru ca lumea merge inainte, lucrurile se schimba si daca nu esti in mod constant la curent, la zi cu mersul profesiei, pierzi ritmul, pierzi contactul si, in final, iti pierzi si clientii. Din pacate inca foarte multa lume nu vrea sa inteleaga acest lucru. Ca atata timp cat nu incerci sa vezi ce poti, pana cand nu ucenicesti langa cei care realmente au facut aceste lucruri, ca sa spun asa, pana nu „furi meserie”, nu cred ca exista vreo sansa serioasa de a construi un business sustenabil aici sau oriunde in alta parte.
Adi Gavrila: Noi vorbim aici despre proactivitate, despre mediatorul care nu sta si asteapta clientii sa-i intre pe usa, ci iese si ii cauta fara sa vorbeasca despre mediere, fara sa pronunte cuvantul mediere. Incearca sa gaseasca oameni care au probleme si incearca sa se faca util. Si in conditiile in care se poate face util si oamenii inteleg care poate fi utilitatea lui, atunci poate avea clienti. Si asta in ce context? In contextul in care sunt putine cazuri in toata lumea, nu doar in Romania. Niciunde in lume nu vorbim de o afluenta a cazurilor si de un model care a fost verificat, testat si rasverificat in care nu trebuie decat sa umbli pe ici pe colo si clienții vor sari sa intre in birourile mediatorilor, se vor inghesui astfel incat mediatorii nu vor mai avea timp nici sa manance si sa doarma. Nu. Problema este – si s-a vazut aici (n.n. Conferința MBB) inca odata (daca mai era nevoie) – ca din Statele Unite pana in Anglia, din Canada si pana unde vrem, mediatorii nu au clienti. Si oamenii acestia vin si spun aceleasi lucruri pe care le spunem si noi din Romania si nu este foarte mare diferenta.

Christian Chereji: Undeva e o dificultate in a intelege ca sursa primara a cazurilor de mediere este capacitatea de a interveni acolo unde oamenii au probleme, fara sa spui neaparat „eu sunt mediator” (cui ii pasa, in definitiv, cum te intitulezi), ci efectiv de a demonstra ca ai capacitatea de a aduce un plus de valoare, de a ajuta, de a fi un sprijin pentru cel cu care vorbesti, pentru cel care are nevoie.
Aici e o chestiune care se leaga foarte mult de ceea ce discutam ieri cu Paul Randoplh: medierea nu vine natural, e contraintuitiva. Cultura noastra (genral umana, nu romaneasca in mod special) ne obisnuieste cu ideea de lupta, de-a castiga (si de-a valoriza negativ pierderea). Iar medierea inseamna a invata sa imparti. Sa imparti cu ceilalti. Imi este mult mai usor sa gandesc in termeni de ”eu vreau sa castig si vreau ca tu sa pierzi” si mai dificil sa inteleg ca putem castiga impreuna. Modelul cultural este al eroului, al lui John Wayne, care nu face niciodata nici un compromis, totdeauna lupta pana la capat si castiga. Binele impotriva raului, albul impotriva negrului, crestini impotriva fundamentalistilor islamici etc. Ca urmare, rolul fundamental al mediatorului este de a educa, de-a arata celor aflati in conflict ca se poate castiga impreuna cu celalalt, cu adversarul, nu in dauna lui. Ori atata timp cu cat noi mergem inainte cu o mentalitate functionareasca, stand la birou si asteptand clientii sa ne solicite serviciile, sa punem stampila pe hartii si sa eliberam chitante si facturi, nu cred ca avem mari sanse de a facem medierea functionala (si profitabila, caci nu e nimic rau sa obtii un venit de pe urma muncii tale – problema apare cand doresti un venit fara sa faci mare lucru pentru el).

Adi Gavrila: Si mai e ceva, daca imi permiti Cristi. Am auzit inca o data aici si mi se confirma. Avem impresia ca medierea inseamna un lucru, in realitate medierea insemnand o multime de lucruri, conceptul fiind viu, se transforma, nu este asa o chestiune pe care daca vreti o invatam la cursurile de formare initiala sau continua si ni se fixeaza in mintea noastra intr-un mod radical, intr-o forma care nu va mai fi schimbata. Sa va dau un exemplu: am aflat astazi despre anumite metode traditionale din Africa. Acolo ei spun asa :”Noi nu avem nevoie de neutralitate, noi avem nevoie ca mediatorul sa fie cineva din comunitate, cunoscut, de incredere, care sa fie foarte implicat in modul in care face fata acestei situatii, nu un strain.” Deci s-a cam dus neutralitatea daca privim din perspectiva asta. In acelasi timp noi am învățat că procesul de mediere este confidențial. Pai acolo am aflat ca nu au nevoie de confidențialitate pentru ca toata comunitatea trebuie sa asiste, deoarece comunitatea are un interes in rezolvarea acelei chestiuni si atunci este parte a acelei discutii, pe de o parte, si pe de alta parte comunitatea trebuie sa sarbatoreasca daca se ajunge la o intelegere.

Christian Chereji: Si mai mult decat atat, comunitatea, prin faptul ca participa la proces, este un garant al implementarii acordului la care partile ajung.
Intreaga comunitate este martor al faptului ca cei doi au spus ”da” si vor fi responsabili de implementarea acestui acord. Deci sunt o multime de forme, de tehnici, de metode ale medierii, care difera de la o cultura la alta, nu exista un model fix, batut in cuie, trei etape cu spate pasi, pe care sa-l memorezi si apoi sa-l aplici orbeste.

Adi Gavrila: Am mai invatat la cursuri ca mediatorul nu are putere de decizie. Dar daca partile au nevoie ca mediatorul sa aiba putere de decizie, daca asta este exact ceea ce ne trebuie, sa vina, nu neaparat sa le impuna, dar sa le expuna niste posibilitati. Ce incerc eu sa spun este ca trebuie sa fim foarte deschisi cu privire la toate credintele pe care le avem asa fixate in mintea noastra, să ne extindem perspectivele si sa fim primi care sa se gandeasca ca poate sa fie si altfel.

Christian Chereji: In cele mai multe locuri, si aici nu discutam doar de Romania, nu ma refer doar la Romania sau Statele Unite, ci mai peste tot in lume, mediatorii vor sa vanda mediere ca si cand medierea asta ar fi un produs, un pachet, un robot de bucatarie, un aparat care face ceva pentru cineva odata ce e cuplat la o priza. Or, tocmai asta este problema. Medierea nu este un ceva anume, imuabil, ci o multitudine de variante de actiune, toate cuplate la o idee simpla: cum poti sa ajuti doua parti, care au o disputa, sa inteleaga acel conflict, sa construiasca o intelegere sau sa elaboreze un mecanism prin care sa poata gestiona in mod pasnic, eficient, conflictele care inevitabil vor aparea intre ele.
Noi ne cramponam foarte mult de proceduri standard, de faze si pasi. E o meteahna care vine din modernitate, din insasi gandirea moderna, industriala – gandim intr-un mod foarte compartimentat: conciliere, facilitare, mediere, arbitraj. Incercam sa le inchidem pe toate in cate un statut, intr-o organizatie piramidala organizata si asa mai departe.

Forme fixe, rigide, construite pe proceduri complicate, stufoase, greu de transgresat, imposibil de adaptat nevoilor fiecarei perechi de parti aflate in conflict. Aici este important de adus in discutie metodele traditionale de solutionare a disputelor. Eficienta acestora era data tocmai de faptul ca cei chemati sa ajute la solutionarea unei dispute din comunitate, acei oameni „batrani si intelepti” jucau toate aceste roluri intr-un continuum si schimbau rolurile pe parcursul intregului proces de solutionare in functie de necesitatile partilor, in functie de dinamica relatiei dintre parti, in functie de insasi dinamica procesului de solutionare, toate acestea cu un singur scop: sa ajunga la o solutionare echitabila, profitabila pentru ambele parti.

Noi ramanem cramponati in a numi medierea: tranzactia, acord, trebuie asta, trebuie hartie, n-ai facut aia, n-ai facut cealalta, trebuia sa semnezi acolo sau sa aduci hartia nu-stiu-care… Discut foarte mult cu mediatori din Romania si am observat ca gandesc in hartii: Ce hartie trebuie acolo? La care paragraf se refera situatia? In ce cod si la ce articol se incadreaza problema?

Nimeni nu se adreseaza problemei in sine, nimeni nu vrea sa discute simplu, omeneste, cu partile si sa le asculte pasurile. Ca sa-i atragi in mediere trebuie sa intelegi de ce oamenii respectivi nu reusesc sa contruiasca un acord ei insisi. Sa-i ajuti sa depaseasca aceste bariere si sa-i aduci la faza de a intelege ce-i desparte si cum pot construi un pod peste ceea ce-i desparte. Asta este rolul tau. Rolul tau nu este sa produci hartii. Asta face administratia publica. Si instantele.

Adi Gavrila: Mai intai trebuie sa fim foarte expliciti in fata clientilor cu privire la care e rolul tau ca mediator si cum ei pot sa foloseasca in mod eficient valentele tale.

Christian Chereji: Vreau sa fac o singura mentiune: rolurile tale.

Adi Gavrila: In sensul multiplu, al valentelor pe care tu le poti aduce, discutiilor pe care le poti aduce intr-o sedinta de mediere. Daca tu spui ca: noi astazi vom face un contract, scriem un acord si ne dam mana, asta se va intampla. Daca insa, esti mult mai explicit in a transmite cat de flexibil este acest proces si vei spune: Stati un pic! Si te apuci si faci o discuție despre proces (ne propunem sa finalizam azi? cat timp ne propunem sa stam? care e modul de lucru pe care ni-l propunem?). Este foarte util sa stabilim si cum vom face inainte sa ne apucam sa facem.

Christian Chereji: Mai mult decat atat, foarte multa lume este concentrata pana la nivel de orbire completa asupra faptului ca medierea are ca finalitate un acord si ca fara acordul ala nu functioneaza nimic, ceea ce este fals. Conflictul are mai multe fatete. Conflictul este o multitudine de lucruri, nu un singur lucru. Sunt momente, sunt cazuri, sunt situatii, in care da, acordul este ceea ce rezulta dintr-o mediere. In alte situatii, din mediere nu rezulta un acord ci rezulta doar o intelegere mai profunda, mai precisa a nevoilor celuilalt, a dinamicii relatiilor dinre cele doua parti, chiar daca raman suficient de multe lucruri asupra carora partile nu pot cadea de acord, care sunt non-negociabile, asupra carora nu vor cadea de acord niciodata si asta este una dintre chestiunile pe care le-am auzit de la cei mai multi dintre cei cei care lucreaza in zone de conflict in zone post-conflict la acest congres. A faptului ca, de cele mai multe ori, sunt segmente intregi din conflict asupra carora partile nu pot si nu vor cadea vreodata de acord. E premisa de la care plecam si este unul dintre rolurile mediatorului de a construi impreuna cu partile un mecanism prin care acele segmente, care nu pot fi negociate, sa poata fi lasate acolo unde sunt, astfel incat partile sa poata sa-si continue viata.

Adi Gavrila: Ce am apreciat eu la congresul asta este faptul ca oamenii nu au gandire radicala, sunt foarte deschisi si atunci isi prezinta punctele de vedere si pleaca de la premisa ca e posibil sa nu aiba dreptate. In acelasi timp isi expun punctul de vedere fara sa evalueze, sa faca judecati de valoare vis-a-vis de ce cred ei despre asta, vis-a-vis despre ce ar putea sa creada altii, unde au gresit altii, ce ar trebui sa facem ca sa eliminam greseala altora sau a noastra? Pur si simplu le prezinta sub beneficiu de inventar in forma urmatoare: asta e perspectiva mea. De aici mai departe, fiecare apreciaza pentru el daca e de acord, daca nu e de acord si se exprima intr-un mod constructiv. Sunt de trei zile la acest congres si nu cred ca am auzit o critica pana acum in aceste trei zile

Christian Chereji: Absolut!Mai mult decat atat si cred ca aici se ancoreaza ceea ce spune Adi, marea majoritate a participantilor la acest congres sunt oameni cu foarte indelungata practica si experienta in ceea ce numeste gestionarea si solutionarea conflictelor. Discutam aici de Irlanda de Nord, de Kenya, de Siria, de Liban, de Liberia, de Africa de Sud, de persoane care au fost implicate in procese pe care azi le putem numi istorice (reconcilierea de dupa 1994 din Africa de Sud, procesul de pace din Irlanda de Nord), persoane ca Imam Ashafa care este implicat in disputele dintre musulmani si crestini in Nigeria si care este unul dintre campionii comunicarii dintre aceste religii s.a.m.d. Ceea ce fascineaza, si lectia pe care o ofera congresul, este faptul ca toti acesti oameni discuta din experienta, venind din ceea ce ei au facut in teren si nu se exprima in termeni de ”asa trebuie sa faci” sau ”asta este modelul”. Ei iti impartasesc o experienta. ”Am lucrat in Nigeria, astea sunt problemele cu care m-am confruntat, astea sunt modalitatile in care am incercat sa abordam, astea au fost provocarile, astea au fost riscurile, astea au fost rezultatele la care am ajuns”. E un simplu schimb de experienta, nu este o dezbatere teologica cu privire la mediere intre biserici ale medierii, fiecare cu ”credinta” lui, ci este pur si simplu o discutie pe baza unor experiente pe care le impartasim cu totii.

Adi Gavrila: In concluzie, asta este cea mai buna metoda prin care se poate interpune asemenea experiente in practica altor mediatori.

Christian Chereji: Asta este metoda, asa trebuie sa facem si cred ca acesta este apanajul experientei. Doar cel lipsit de experienta este capabil sa fie habotnic, fanatic, mergand pana la a nega orice alta forma si procedura decat cea pe care o intelege el.

Medierenet: Ce este de fapt MBB-ul? Este o societate privata? Este sub ”umbrela” Guvernului SUA? Este o organizatie nonprofit?

Christian Chereji: MBB-ul este o asociatie non-guvernamentala, ca sa folosim termenul juridic consacrat, non-profit (adica nu vinde nimic), e o asociatie de oameni interesati de practica in domeniul solutionarii amiabile a disputelor. Frumusetea MBB consta, in continuarea a ceea ce discutam adineauri, ca membrii astia n-au niciun sens de proprietate fata de cuvantul mediere. Sunt aici arbitrii, sunt aici negociatori, facilitatori, mediatori, utilizatori de servicii. Ideea este de a interveni si de a ajuta.
Medierenet: Discutam despre o initiativa privata. Ati spus ca exista o etapa a fiecarui proiect pe care-l desfasoara MBB-ul, partea de strangere de fonduri. Cine finateaza asemenea proiecte?

Christian Chereji: Oricine finanteaza orice alt fel de proiect umanitar in lumea asta. Cu alte cuvinte, MBB-ul nu este sursa de finantare. Celor care au impresia ca, daca devin membrii ai MBB-ului, o sa intre intr-un proiect si o sa faca o caciula de bani mergand in Africa, le pot spune de pe acum sa-si vada de drum si sa caute o alta sursa de venit.
Aici se si afla motivul pentru care imi place atat de mult conceptul de MBB: conceptul de voluntariat, pentru ca il elimina din start pe cel care doreste sa intre in mediere si in solutionarea conflictelor doar ca sa-si umple buzunarul si n-au nimic altceva in cap.
Derularea unui proiect MBB de la inceput pana la sfarsit are, asa cum deja am mai spus, urmatorii pasi procedurali: solicitarea din partea unei organizatii dintr-o zona afectata (poate fi de oriunde din lume, inclusiv din Romania).
In momentul in care exista o astfel de solicitare si ea este considerata, evident, legitima de catre MBB, se lanseaza acel call pentru asamblarea unei echipe de voluntari. Oameni care lucreaza din timpul lor, pe banii lor pentru toata povestea asta, pentru care nu te plateste nimeni. Si sunt o suma intreaga de activitati pe care tu trebuie sa le desfasori pana in momentul in care pui pe picioare un astfel de proiect. Si te duci efectiv in teren sa faci ceea ce ti-ai propus sa faci. Pentru ca MBB-ul solicita ca echipa, odata formata, sa construiasca ceea ce se numeste o evaluare a cazului, cu alte cuvinte o analiza, o diagnoza a situatiei din zona si pe aria de conflict mentionata de organizatia respectiva in call-ul depus. Aceasta evaluare are doi pasi: o analiza a situatiei prezentate, o analiza a surselor documentare, in plus si a discutiilor cu cei din teren- prin intermediul platformelor online, prin e-mailuri, skype, videoconferinte-, si o a doua faza, o a doua etapa sau a doua parte din ceea ce se numeste procesul de evaluare este o calatorie de evaluare. Practic este vorba de deplasarea echipei in zona respectiva, luarea de contact cu organizatia care a solicitat interventia plus orice alt stakeholders din regiune cu care se discuta in baza a ceea se stie deja, prin interviuri, focus, grupuri structurate, non-structurate… Toate aceste informatii sunt puse impreuna si in baza lor se construieste propunerea de proiect. Cu alte cuvinte, dupa ce am venit din ”excursie”, ne-am asezat frumos jos si am pus toate lucrurile impreuna. Atentie! ”Excursia” nu ne-a platit-o nimeni. A fost platita de fiecare din sursele pe care le-am gasit. MBB-ul nu iti plateste nimic, ceea ce o sa dezamageasca pe foarte multi. Nu este nici o afacere aici.
Din momentul in care am venit de acolo, urmatorul pas a fost redactarea proiectului, ceea ce inseamna a decide pe baza analizei de conflict, a diagnozei situationale, ce vrem sa facem, care este rolul pe care echipa noastra il poate avea acolo, impreuna cu partenerii nostri. Din acel moment se redacteaza intregul proiect care are un anumit format, nu exista un standard, dar are cateva capitole care trebuiesc parcurse. Acest proiect trece prin boardul MBB-ului. In momentul in care este acceptat se trece la partea de finantare.

Deci, pana ajungi la faza cu banutii, la care viseaza multi, dureaza. Noi lucram in acest moment din septembrie 2013 la acest proiect. In acest moment suntem 7 in echipa (trei sunt americani, o canadianca, un roman, o doamna din Kenya si una din Africa de Sud). Numai sa incerci sa pui la cale o conferinta pe skype si e o chestiune de negociat vreo doua sapatamani, pentru ca fiecare isi are slujba lui, obligatiile lui, plus diferentele de fus orar (mie imi vine sa le plang de mila americanilor, ca ei pica aproape intotdeauna la 6 dimineata ca sa prindem noi dupa-masa). Sigur, pasii astia au fost mai mari sau mai marunti si mai repezi in functie de momentul in care ne-am aflat. Pana cand am construit partea de documentare a durat destul de mult, dar pasul a fost relativ lent, adica discutam o data la o luna, la doua luni cam ce facem, cum facem. E dificil pana incepi sa misti lucrurile. Cand ne-am apropiat in schimb de data de 3 februarie, cand trebuia sa plecam in Uganda, cred ca aveam o videoconferinta cam la doua zile pentru ca au trebuit puse o mie de lucruri cap la cap, de la cum ajungem, unde ne cazam. Si Africa e Africa. Nu e exact locul in care te duci si iesi din aeroport, ridici mana, vine taxiul si te transporta la hotelul cu aer conditionat, totul in regula, dar nici nu este ceea ce-si imagineaza multa lume: lei cu maimute in gura prin fata aeroportului. Eu in doua saptamani de stat in Uganda in materie de animale salbatice am vazut vaci si capre, si nu umbla nici ebola si nici malaria calare pe strada.
Din momentul in care avem proiectul aprobat, toata lumea incepe sa se inhame la procesul de a face rost de bani. Nu e vorba aici de salarii, ci pentru ca pur si simplu trebuie sa te deplasezi in zona, trebuie sa locuiesti in zona. Datorita faptului ca tu ai anumite restrictii cu privire la hrana din zona, la locurile in care poti sa locuiesti s.a.m.d. toate costa mai mult decat ar fi cazul. Africa este destul de scumpa pentru un european sau un american. Acesta este procesul de cosntructie a unui proiect. Urmeaza apoi implementare proiectului. Discutam aici de trei-cinci ani, la care se adauga anii anteriori de elaborare a proiectului, e deci o chestiune de angajament de lunga durata.

Cuvinte cheie: Adi Gavrila, Association for Conflict Resolution, Christian Chereji, Comiteteul Independent de Standarde, Congres MBB, Imam Ashafa, Institututl International de Mediere, Ken Cloke, mediatori, Mediators Beyond Borders, mediere, Paul Randolph, proiecte mediere

Interviu pe 8:21 a.stancu