Executorul judecatoresc poate deveni partener al mediatorului chiar in litigiile de familie
Joi 4 iunie 2015, la Facultatea de drept a Universitatii din Bucuresti a avut loc masa rotunda cu tema “Medierea-instrument de recuperare a creantelor”, al doilea eveniment initiat de Colegiul Mediatorilor ca parte a proiectului “Beneficiile Medierii pentru mediul de afaceri”, in cadrul caruia urmeaza sa se deruleze si alte evenimente dedicate departamentelor cheie din companii, pana la finalul anului 2015.
Partenerii evenimentului au fost: Bank Leumi Romania si MediereNet, Comunitatea profesiilor liberale, Clubmediatori.
Elena Badea, mediator
Temele abordate în cadrul seminarului:
Medierea în mediul de afaceri romanesc (Marieta Avram, Presedinte Asociatia Colegiul Mediatorilor)
Piata creantelor. Provocari si gestioanarea lichiditatilor companiei (Septimiu Stoica, Presedinte Bursa Romana de Marfuri)
Procedura executarii silite si locul medierii in acest demers (Bogdan Dumitrache, Executor judecatoresc)
Medierea vs Proceduri judiciare in recuperarea creantelor (Marieta Avram)
Topul domeniilor în care recuperarea creanțelor prin mediere este un succes (Elena Badea – Membru in Consiliu Director al Asociatiei Colegiul Mediatorilor)
In cadrul evenimentului au participat: reprezentanti din diverse companii, consilieri juridici, avocati, executori judecatoreşti, specialisti din mediul bancar şi bursier, mediatori interesati de domeniul creantelor, de modalitati de cooperare intre mediator si executor, de procedura insolventei si de maniera in care medierea poate constitui un instrument de succes.
Elena Badea (moderator) a deschis evenimentul prin motivarea alegerii temei si prezentarea membrilor echipei de organizare, adresand totodata multumiri gazdelor, partenerilor si invitatilor.
Marieta Avram a inceput seria de interventii, apreciind tema ca fiind una actuala si generoasa si exprimandu-si dorinta ca discutiile sa fie unele fructuoase, interesante. S-a trecut in revista, pe scurt, activitatea Colegiului ca asociatie profesionala, istoric si valori. S-a insistat pe importanta clientilor, colegilor din alte profesii liberale, partenerilor in viata profesionala a mediatorilor si identificarea de noi cai de colaborare in domeniul medierii.
Septimiu Stoica, mediator, membru al Colegiului mediatorilor, insa prezent la eveniment in calitatea de Presedinte al Bursei Romane de Marfuri, a impartasit audientei din experineta de 25 de ani in care a avut ocazia sa se confrunte cu plusurile si minusurile mediului de afaceri romanesc, in domeniul comercial si financiar. Apreciaza ca avantajul formatului (masa rotunda) vine din aceea ca mai multe minti pun impreuna impresiile, expertiza si avanseaza ca un mod de a gandi colectiv.
Creantele sunt in centrul activitatii economice, aceasta fiind o activitate contractuala, unde vorbim de prestator si cumparator de servicii, obligatii, plati. Pe parcursul exercitarii dreptului de valorificare a creantelor, apar incidente care pot perturba profund mersul inainte al agentilor economici respectivi, si al economiei, in general. Din punct de vedere al lichiditatii ca atare, este o problema critica. Functionarea agentilor economici se poate desfasura doar daca dispun de sumele banesti necesare pentru asigurarea fluxului tehnologic, cumpararea materiei prime, achitarea fortei de munca, a utilitatilor. Este vorba de succesiunea permanenta de intrari-iesiri de numerar si, o sincopa in alimentarea cu fonduri a unei firme, poate fi dramatica.
Agentii economici lucreaza “gatuiti” din punct de vedere financiar. Nimeni, intr-o economie competitiva, nu-si permite sa imobilizeze capital, in formula clasica. Se doreste valorificarea tuturor resurselor financiare, in orice moment. Lipsa lichiditatilor poate fi acoperita clasic, prin contractarea unui credit, iar aceasta operatiune costa. Astfel, se impun solutii alternative in vederea evitarii unor stari de disfunctionalitate, din motive de nerecuperare a creantelor.
Exista mai multe cai de a reactiona intr-o astfel de situatie. Clasic este sa te adresezi instantei de judecata, sa apelezi la dreptul comun in materie si sa incerci sa-ti valorifici creantele, pe aceasta cale. Aspecte de luat in calcul: timpul in care reusesti sa intri in posesia sumelor; cheltuielile de judecata; riscurile de rezolvare (nu ai garantia ca vei avea castig de cauza).
Exista si alte metode, cum ar fi vinderea/cedarea respectivei creante, in schimbul unei recuperari, dar la un pret cu discount. Exista firme de specialitate, insa asta nu rezolva problemele.
La interventia doamnei Avram Marieta care a ridicat intrebarea legata de rolul mediatorului in relatia cu acest tip de firme de colectare a creantelor, s-a raspuns ca de principiu, o asemenea operatiune intre un colector de creante si un datornic, ar fi mediabila.
Impresia pe care insa, domnul Stoica, o impartaseste este aceea a unei industrii in care nu exista loc pentru mediere; cu operatori opaci, reticenti insa, o discutie cu entitati de acest tip s-ar putea dovedi utila.
In activitatea sa in Bursa de marfuri, a descoperit faptul ca plata datoriiilor reprezinta o problema fundamentala pentru circuitul economic. Vrand-nevrand orice afacere prezinta un puternic risc de contraparte si orice creditor este, in circuitul economic, si debitor.
A-ti recupera o creanta presupune existenta unei dispute. Daca nu se merge in instanta, din diferite motive, cum ar fi: timp, pierderea increderii, compromiterea unei relatii comerciale, expunere publica, cheltuieli suplimentare, riscuri, sentinte, lipsa de pregatire a judecatorilor pe acest domeniu, s-ar putea lua in calcul cai alternative de rezolvare a disputelor. Exista cai care presupun interventia unui tert si unde solutia este impusa, cum ar fi arbitrajul, si cai prin care tertul incearca sa determine partile sa-si gaseasca solutia.
Domnul Stoica a fost, pe rand, avocat si arbitru, conciliator, expert sau mediator. Ne-a marturisit ca in opinia sa aceste metode alternative nu sunt intersanjabile. Exista tehnici de rezolvare a disputelor mai potrivite sau mai putin potrivite, functie de specific si complexitate.
In viziunea pe care ne-a impartasit-o, exista cel putin doua domenii in care medierea este “regina”. Acela al conflictelor interpersonale si cel al domeniului comercial. In rezolvarea disputelor comerciale, nimeni nu stie mai bine interesele partilor decat ele insele. Problema este ca ar trebui ca si mediul comercial, in sine, sa devina constient de asta.
Medierea este tipul de activitate care nu poate fi vanduta, ca atare. Ea nu a fost “inventata” de mediatori, de niste terte parti care si-au propus sa impace oamenii, ci a evoluat in timp, din experientele pe care le-au avut partile aflate in conflict si care au ajuns la concluzia ca au nevoie de asistenta.
Domnul Stoica ne-a facut cunoscute principalele reactii de retinere pe care le-a intalnit in incercarea de a atrage comercianti in mediere: 1) Daca medierea este o negociere, ei sunt oameni capabili de dialog si vor sa negocieze singuri asa cum au facut-o si cand au intrat in relatii comerciale. 2) Actorii nu inteleg de ce ar suporta un cost pentru un lucru pe care teoretic, il pot face si singuri.
In opinia sa, raspunsul convingator ar trebui sa spuna ca medierea este mai mult decat o negociere, mai mult decat un joc cu suma fixa. Nu presupune doua echipe adverse, ci doi parteneri care formeaza din nou o echipa, care cauta impreuna o solutie. Asta nu se poate face cand sunt doar cele doua parti, aici profesionistul mediator aduce plusvaloare.
Problemele principale pe care le-a identificat ar fi: ca mediul economic comercial sa vrea sa faca mediere, iar pentru asta nu este suficient un simplu marketing. Medierea nu se poate vinde prin marketing, ea este prea “altceva”, este o problema de educatie, de cultura. Sunt fenomene importante care se pot naste intr-un anumit mediu cultural. Este necesara o revolutie culturala pentru ca un serviciu exceptional sa poata fi primit si privit ca atare. Deci, eforturile noastre ar trebui sa fie de cu totul alta natura, amploare si cu un anumit tip de instrumentar.
Se atrage atentia asupra faptului ca acest tip de cazuri, cele comerciale, nu sunt usoare. Nu este suficient sa ai o acreditare ca mediator ca sa indraznesti sa te apropii de lucruri dificile in mediere. Iti trebuie un bagaj bogat de cunostinte, de meditatie asupra domeniului ca atare si de a-ti crea un instrumentar de abordare a acestor obiecte, de a-ti construi un model de proces structural, fara de care risti sa compromiti cazul. Si, din pacate, si meseria.
Incheierea interventiei domnului Stoica a stat sub auspiciile ideii de cooperare: “Depindem enorm unii de altii, nu doar de rezultatele propriei noastre munci. De aceea e important sa stam aproape”.
In opinia doamnei Avram, legata de expunerea ante-vorbitorului, exista 2 limite – una legata de industria de colectare si recuperare a creantelor care acopera portofoliile mari in care nu se stie cum ar putea patrunde mediatori si alta legata de capacitatea pe care o au profesionistii de a-si rezolva singuri aceste probleme legate de recuperarea creantelor, plus capacitatea de a discuta direct. Este vorba de o incredere mai speciala aratata fata de mediator, de o alta lume ce presupune un marketing mai rafinat, dezvoltarea relatiilor personale, intelegerea psihologiei omului de afaceri. Exista niste particularitati si toate presupun o specializare.
Bogdan Dumitrache porneste in prezentarea sa aducand in atentia auditoriului faptul ca in legea privind medierea nu se face referire la secventa executarii silite. “Suntem chit pentru ca nici in legea executarii silite nu se face referire la mediere. Sunt doua domenii aflate intr-o relatie antinomica”.
Din experienta sa, executorul este o persoana mental formata pe ideea de conflict, cu toate acestea, insa, a intalnit persoane care au dorit sa discute amiabil in prezenta-i. Prin urmare, executorul ar putea spune partilor despre mediere, daca sesiseaza ca acestea manifesta disponibilitate. El se afla intr-un stadiu ipocrit pentru ca legea spune ca nu este reprezentantul creditorului, insa este interesat sa se execute.
In opinia sa, exista proceduri de executare silita in care si executorului ii convine ca procedura, framantarea, tracasarea sa nu dureze ani de zile, chiar daca asta ar insemna recuperarea integrala a creantelor. S-ar prefera deci, ca mediatorul sa preia cazul, chiar daca asta ar insemna incasarea unui onorariu mai mic, pentru ca si efortul executorului ar fi pe masura remuneratiei.
Se subliniaza importanta specializarii mediatorului care este bine sa fie conectat informational la domeniul in legatura cu care face medierea. Medierea ar putea conduce la o incetare a executarii silite.
Domnul Dumitrache subliniaza ca sunt cinci cauze pentru care se poate inceta executarea, dintre care una ar fi compatibila cu solutionarea prin mediere, aceasta fiind renuntarea la executare. Asta il obliga pe mediator sa tina seama de faptul ca, printre altele, atunci cand are loc o incetare a executarii silite prin renuntare, cel care face cinste cu onorariul de executare este creditorul. Motiv pentru care, cand partile ajung la un acord, care in limbajul executarii silite inseamna o incetare a procedurii de executare, este foarte important sa fie prins intre elementele acestui acord, si acest aspect (ce se intampla cu cheltuielile de executare silita). Prin urmare, acordul executional care sa-l oblige pe executor sa tina seama de el, trebuie sa sa contina elemente specific ale legislatiei executarii silite.
Daca exista disponibilitate se poate ajunge la mediere, chiar fara sa stie executorul judecatoresc.
Sansele sunt mari sa se apeleze la mediere acolo unde executarea silita are la baza un titlu executoriu extrajudiciar.
Dupa parerea sa, cel mai bun marketing al procedurii medierii, ar fi un sistem care presupune colaborarea intre mediatori si judecatori, pentru ca de cele mai multe ori problema ajunge la judecator. In principiu, mecanismul de gestionare a creantelor este unul care nu favorizeaza medierea. Desi, executorul nu este reprezentantul creditorului, are o pozitie ingrata. Din acest punct de vedere, mediatorul are un avantaj. Tinand cont de faptul ca zeci de lei astazi inseamna mai mult decat sute de lei poimaine, medierea ar putea fi o solutie. Din perspectiva, insa, a unui creditor persoana juridica de tip societate comerciala care vrea sa profite de efectele insolventei, sansele medierii sunt foarte mici.
Adriana Mihai (mediator) prezinta o speta -poprire pe drepturi salariale la cererea bancii, pusa in executare de un birou de executor judecatoresc, pe conturile viitoare ale sotiei, intr-un contract de credit de nevoi personale, credit luat de sot pe perioada casatoriei, unde sotia aparea ca si co-debitor. Ea nu avea venituri, la acea vreme; au divortat, nu au facut partaj, iar cand a vrut sa-si deschida cont, nu a putut.
Bogdan Dumitrache comenteaza asupra spetei prezentate explicand ca este vorba de co-debitori solidari si mentionand ca executarea se poate suspenda la cererea creditorului.
Referindu-se la art 59 din Legea 192/2006, impartaseste celor prezenti framantarea legata de maniera gestionarii unei situatii in care partile s-ar prezenta cu un acord de mediere, iar debitorul ar spune: “uitati acordul si creditorul spune nu, nu mai e valabil, continuati executarea”.
Pentru judecator este important, ca sa puna capat procesului, nu doar sa existe acord semnat de toate partile, ci ca ele sa se prezinte la momentul la care instanta ia act de acordul de mediere si sa sustina acordul. In ceea ce-l priveste, in calitatea sa de executor judecatoresc, faptul ca o parte se razgandeste este irelevant, dansul considerand aceasta pozitie ca fiind un atac adus acordului. In calitatea de executor, confirma ca ar lua act de acord si n-ar mai relua executarea silita, indiferent de pozitia creditorului, ulterior semnarii acordului.
Badea Elena intervine amintind situatii in care a primit personal, adresa de la judecator care solicita prezenta tuturor partilor la momentul la care se da acordul de mediere spre incuviintare. In urma experientei acumulate ca si mediator, concluzia este ca de cele mai multe ori, judecatorii isi doresc ca cererea de incuviintare (pe care o pot depune si avocatii sau consilierii juridici) sa fie semnata de ambele parti.
Bogdan Dumitrache face precizarea ca exista trei momente relevante: momentul in care partile au cazut de acord; momentul la care s-a depus cererea de incuviintare si momentul de luare act a judecatorului, cand o parte se razagandeste.
Din practica dansului, a desprins concluzia ca exista o majoritate solida care crede ca judecatorul trebuie sa se convinga, la momentul la care ia act, ca partile sunt inca de acord, acordul de mediere nefiindu-i suficient. De aici, ideea ca medierea mosteneste deficitul de viziune aplicat al tranzactiei.
O problema pe care a identificat-o este ca fiecare bransa discuta frumos si coerent in interiorul ei, asta intamplandu-se si in cazul executorilor, insa, este foarte important cum sunt evaluati atat mediatorii, cat si executorii de catre: judecator, procuror, avocat, conteaza comunicarea.
Adriana Mihai intervine aducand in atentia participantilor la discutii, ca numai in legislatia romaneasca se vorbeste de acord de mediere si ca in Directiva 52 este vorba despre acord tranzactional. De aici, eroarea de interpretare.
Marieta Avram puncteaza faptul ca, in cazul in care s-a semnat acordul de mediere, iar peste cateva zile una dintre parti spune in fata judecatorului ca nu mai este de acord, se ridica un semn de intrebare asupra reusitei respectivei medieri.
Bogdan Dumitrache sustine ca in eventuale situatii ulterioare, la momentul in care creditorul renunta, o sa ia in calcul posibilitatea de a apela la mediator. Intelege ca executorul are de castigat in astfel de situatii, dar in viziunea sa, asta presupune sa existe niste canale de comunicare, chiar la nivel institutional intre Colegiul Mediatorilor, de exemplu, si Uniunea Nationala a Executorilor. Pentru cei mai multi dintre executori, insa, idea ca ar putea delega unui mediator, e greu de digerat, datorita lipsei de incredere.
Concluzioneaza insa, afirmand ca executorul poate recomanda un mediator, mai ales ca multe creante sunt in faza de executare silita.
Adrian Badila (mediator, membru fondator al Colegiului mediatorilor) insista pe faptul ca mediatorii ar trebui sa se concentreze mai mult pe ideea de interes comun al profesiilor liberale si sa nu se mearga, in continuare, pe vanzarea medierii ca pe un produs de tip detergent. Considera ca este vital sa constientizam nevoia unui proces de educare, nefiind deci realist sa ne asteptam la rezultate imediate. Dansul nu sustine obligativitatea medierii. Atata timp cat nu se aloca resurse pentru educarea clientilor si pentru a face front comun cu celelalte profesii liberale, lucrurile nu vor evolua foarte mult. Ne-a marturisit ca nu este optimist pe termen scurt, mai ales pentru ca pe un studiu facut la nivelul Parlamentului Romaniei referitor la cei care au putut sa influenteze cel mai mult legiuitorul, pe primul loc au fost notarii (care au alocat resurse) si apoi, avocatii. In opinia sa, este important sa realizam, pe de o parte, ca suntem un grup de interes, iar pe de alta parte ca singuri nu putem face mare lucru.
Bogdan Dumitrache subliniaza ca oamenii trebuie co-interesati sa capete constiinta.
Marieta Avram mentioneaza ca exista propuneri facute, in acest sens, de catre Corpul profesional al mediatorilor, de imbunatatire a anteproiectului Ministerului Justitiei, dupa decizia Curtii Constitutionale.
Bogdan Dumitrache apreciaza ca judecatorii nu au nimic de castigat daca stau in sedinte cu dosare care dureaza foarte mult. Ei ar putea constitui un aliat extraordinar, de unde nevoia de abordare a CSM-ului.
Aici, cei prezenti au intervenit, aducand in atentia tuturor, experientele personale legate de atitudinea judecatorilor fata de mediere. Astfel Adriana Mihai face referire la art 21, spunand ca sunt multi judecatori care nu recomanda medierea, iar Badea Elena marturiseste ca a avut avut medieri datorita recomandarii judecatorilor, in partaje.
Marieta Avram pune in discutie situatiile in care ar putea interveni medierea in recuperarea creantelor. Exista multe contracte care au caracter de titlu executoriu. Daca respectiva creanta nu este titlu executoriu, principala preocupare a creditorului va fi sa obtina titlu executoriu in instanta si pentru asta va apela la avocat. Inca din aceasta etapa, avocatul joaca un rol foarte important. El face strategia, el creeaza speta care va fi depusa instantei. De aici, importanta unui parteneriat dezvoltat cu avocatii. Cooperarea cu corpul avocatilor este esentiala. S-a inoculat ideea ca avocatul este adversar al medierii. Acest lucru nu este neaparat adevarat, nu intotdeauna. Si avocatul are interesul sa rezolve mai repede o situatie litigioasa. Medierea este o solutie, chiar si pentru avocat, in anumite cazuri in care clientul n-ar putea suporta onorariul corespunzator unei proceduri de lunga durata in instanta. Si daca se apeleaza la mediator, avocatul asista partea in cadrul procedurii, deci isi incaseaza onorariul.
Dansa ne spune ca a reusit sa convinga colegi avocati ca atunci cand elaboreaza strategia pentru client, sa ia in medierea in calcul. Este evident ca justitia nu va multumi toate partile, cel care pierde nefiind impacat cu hotararea.
De asemenea, in viziunea dumneaei, executorul judecatoresc poate deveni partener al mediatorului chiar in litigiile de familie.
Procedura insolventei, recent insolventa persoanelor fizice, este un domeniu care merita explorat si presupune colaborare cu practicienii in insolventa. Sunt cazuri in care administratorul judiciar este pus in situatii similare executorului judecatoresc. Se contesta creantele, este o lupta de putere, intre creditor si debitor (societate in insolventa), dar si intre creditori. Medierea poate fi o alternativa, mai ales in cazul masei mari a salariatilor. O alta componenta adusa in discutie, putin exploatata este concordatul preventiv/mandatul ad-hoc. Baza este tot negocierea, incercarea de solutionare amiabila, inainte de a se deschide procedura insolventei.
Tema centrala a expunerii a fost aceea ca medierea nu poate fi promovata izolat, intrucat se intersecteaza cu procedurile judiciare, de aceea este utila si necesara coloborarea intre actorii principali in procedurile judiciare si mediatori.
Elena Badea puncteaza aspectul ca intr-o companie, juristul si directorul economic sunt persoane-cheie, ele decizand daca se intra sau nu in mediere, in cazul in care nu exista un avocat extern. (ex de succes: Alfa Hotels care sunt si prezenti in sala). Daca se reuseste recuperarea banilor firmei, de la client, intr-un timp scurt, acesta este un motiv puternic sa se apeleze pe viitor la mediere. Majoritatea doreste “evitarea dezastrului determinat de lipsa lichiditatilor”. Sunt companii care-si constituie provizioane, insa, astfel se imobilizeaza sume. Ceilalti intra in insolventa. Din experienta dansei, facturile se platesc cu intarziere. Daca se apeleaza la mediator, recuperarea este mult mai simpla. In prezentarea sa, ofera ca exemplu o situatie in care era vorba despre o suma mare de bani care urma sa se prescrie. A intervenit in calitate de mediator, s-au reluat demersurile inainte cu doua saptamani si s-a recuperat suma cu trei zile inainte de prescriere. 85% din facturi nu se incaseaza, ceea ce duce la sincope in cashflow-ul companiilor.
Pe baza spetelor intalnite, face un top personal al situatii mediabile, astfel: refuzul de a se plati salariile angajatilor; refuzul clientului de a achita contravaloarea marfurilor primate; refuzul clientului de a achita contravaloarea serviciilor prestate; refuzul de a plati drepturi de autor; asociati in companie care vor sa se desparta, unul renuntand la drepturi in urma incasarii unei sume de bani; asociatii de proprietari: mediatorul este un ajutor pentru cel care are de plata/esalonare+pastrarea relatiei/buna intelegere vs instanta care inseamna deja declaratie de razboi; imprumuturi nerestituite la scadenta; contracte de inchiriere; contracte de antrepriza; avans platit pentru diverse instalatii, fara a se mai face livrarea.
In ceea ce priveste topul clientilor in mediere, acestia sunt in ordine descrescatoare: firme de constructii (dezvoltator-proprietar teren-constructor-client); hoteluri si restaurante; transporturi (foarte multi actori/subcontractari); IT; sanatate (sistem privat); agricultura.
In incheiere se subliniaza importanta si necesitatea organizarii mai multor intalniri de acest gen, care promoveaza procedura medierii si deschid perspectiva unei colaborari mai stranse cu mediul de afaceri.
Distribuie
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!