Persoanele fara venituri ar putea scapa de plata CASS. Guvernul vrea sa modifice Codul Fiscal

 

Persoanele fara venituri ar putea scapa de plata contributiilor la sanatate (CASS), scrie digi24.ro.

asigurare sanatatePurtatorul de cuvant al Executivului, Dan Suciu, a anuntat miercuri, 6 ianuarie 2016 dupa prima sedinta de Guvern din 2016 ca intentiile Cabinetului Ciolos sunt de amendare a Codului Fiscal aplicat de la 1 ianuarie, admitand ca „exista cateva probleme” legate de plata contributiilor.

„Sunt mai multe lucruri de lamurit. Unul dintre ele tine de cum soliciti contributii unei persoane care nu are venituri. Altul tine de cum soliciti contributiile de sanatate unei persoane care are venituri ocazionale, mult mai mici decat salariul minim”, a declarat Dan Suciu

Potrivit purtatorului de cuvant, ar trebui eliminat caracterul de obligativitate, iar cei fara venituri sa poata intra în sistem platind o contributie aferenta ultimelor sase luni.

”E bine ca plata CASS sa se faca voluntar, nu obligatoriu, pentru ca e un element de coeziune, de responsabilitate fiscala si sociala. Deci vrem sa eliminam caracterul imperativ, pentru ca exista situatii care nu se justifica”, a mai spus Dan Suciu.

Potrivit noului Cod Fiscal, care a intrat in vigoare la 1 ianuarie 2016, persoanele care nu realizeaza venituri ar trebui sa plateasca lunar 5,5% din salariul minim brut pe economie, adica 57 de lei.

Estimarile arata ca in prezent exista aproximativ 3 milioane de romani fara venituri.

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie