Viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu sustine ca programul Prima Casa trebuie exceptat din Legea darii in plata
Viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu sustine ca programul Prima Casa trebuie exceptat din Legea darii in plata, intrucat ar afecta disproportionat tinerii, iar BNR nu anticipeaza ca la banci vor ajunge multe apartamente, dar acestea vor fi obligate oricum sa faca provizioane.
”Nu ne asteptam, in mod special, sa existe foarte multe dari in plata.(…) Consecintele bilantiere asupra bancilor nu se produc in momentul darii in plata, ele se produc in momentul adoptarii legislatiei, pentru ca bancile sunt reglementate prudential, printr-o directiva europeana, care obliga institutiile de credit sa provizioneze la momentul la care un credit nu mai are garantiile necesare. Consecintele legii in actuala forma nu s-ar vedea la momentul la care un debitor s-ar duce sa ceara darea in plata, ci se vor vedea la momentul adoptarii legii”, a declarat Bogdan Olteanu, citat de bursa.ro.
Vezi mai multe AICI
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!