Subcomisar din cadrul Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti retinut de DNA

 

Voicu Iulian, subcomisar in cadrul Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti – Sectia 19 Politie a fost retinut de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie pentru 24 de ore, incepand cu data de 24.02.2016 pentru dnasavarsirea infractiunilor de trafic de influenta si favorizarea faptuitorului, informeaza un comunicat al DNA emis miercuri, 24 februarie 2016.

”In perioada 06.02.2016 – 16.02.2016, inculpatul Voicu Iulian, in calitate de subcomisar de politie in cadrul Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti, Sectia 19 Politie, a pretins si a primit de la o persoana (martor denuntator) suma de 600 euro, in schimbul careia i-a acordat ajutor fratelui acesteia din urma, in scopul impiedicarii executarii unei pedepse privative de libertate.

Concret, ofiterul de politie a anuntat-o pe martora ca fratele ei este urmarit general si international, atentionand-o totodata ca acesta sa nu revina in tara, intrucat va fi retinut si predat organelor de politie.

De asemenea, inculpatul Voicu Iulian a sfatuit-o pe martora sa nu comunice prin telefon cu fratele ei decat intr-o maniera codificata, intrucat discutiile telefonice sunt interceptate si exista posibilitatea localizarii acestuia.

In perioada 06.02.2016 – 23.02.2016, inculpatul Voicu Iulian le-a creat aparenta unor persoane (martori denuntatori) ca ar avea influenta asupra unor functionari publici in competenta carora intra aprobarea transferului unei persoane private de libertate si le-a promis acestora ca ii va determina pe functionarii publici respectivi sa aprobe transferul acesteia la un anumit centru de retinere si arestare preventiva la alt centru, ambele aflate pe raza Politiei Capitalei.

In acest scop, la data de 23 februarie 2016, inculpatul a pretins pentru sine si functionarii fata de care a afirmat ca are influenta suma de 3.000 de euro, din care a primit efectiv 1.000 de euro, moment in care s-a procedat la constatarea infractiunii flagrante”, se arata in ordonanta procurorilor.

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie