Concurs Directia Generala Antifrauda Fiscala 5 martie 2016. Rezultate rectificate
Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) a publicat vineri, 11 martie 2016 un comunicat cu privire la recocorectrea lucrarilor scrise ale candidatilor inscrisi pentru Directia Generala Antifrauda Fiscala-Directia de Cooperare Interinstitutionala si Directiile Regionale Antifrauda Fiscala-Compartimentele de Cooperare Interinstitutionala.
Decizia a fost luata de Comitetul de organizare intrucat ”intrebarea nr.14 varianta A si intrebarea nr.22 varianta B, cu variantele de raspuns indicate nu constituie parte integranta a bibliografiei publicate pe site-ul oficial al ANAF”.
”Comitetul de organizare a hotarat in unanimitate urmatoarele: rectificarea situatiei prin anularea din setul nr.1 de subiecte extras a celor doua intrebari de la cele doua variante (intrebarea nr.14 varianta A si intrebarea nr.22 varianta B), tuturor candidatilor acordandu-li-se punctajul corespunzator unui raspuns corect la aceste intrebari, respectiv 2,5 puncte si evaluarea de catre Comisia de examinare si evaluare nr.2 a tuturor lucrarilor scrise ale candidatilor inscrisi la concursul organizat pentru ocuparea functiilor publice specifice vacante de executie de inspector antifrauda din cadrul ANAF – Directia Generala Antifrauda Fiscala-Directia de Cooperare Interinstitutionala si Directiile Regionale Antifrauda Fiscala-Compartimentele de Cooperare Interinstitutionala, cu luarea in considerare a celor mentionate la punctul a)”, se arata in comunicat.
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!