O delegatie a Comisiei Europene a efectuat in Romania o misiune de evaluare in cadrul MCV. Comunicatul Ministerului Justitiei
In perioada 13-15 aprilie, o delegatie a Comisiei Europene a efectuat o misiune de evaluare in Romania, in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare, informeaza Ministerul Justitiei printr-un comunicat emis vineri, 15 aprilie 2016.
Pe parcursul celor 3 zile, experti din cadrul Secretariatului General al Comisiei Europene, Directiei Generale Justitie si Directiei Generale Afaceri interne s-au intalnit cu reprezentanti ai institutiilor din cadrul sistemului judiciar romanesc, ai Parlamentului, ai Curtii Constitutionale si ai Agentiei Nationale de Integritate.
In cadrul intalnirilor, ce au avut loc la Ministerul Justitiei, au fost abordate teme de actualitate pentru buna functionare a sistemului judiciar, intre care: evolutiile din ultimele luni in domeniul justitiei, derularea procedurilor de numire pentru functiile de conducere din cadrul parchetelor, agenda legislativa – dezbaterile parlamentare cu privire la amendamentele privind codurile penale, precum si initiativele pentru punerea in acord a legislatiei penale si procesual penale cu deciziile Curtii Constitutionale. Discutiile au vizat, de asemenea, Planul de Actiune pentru dezvoltarea sistemului judiciar, aprobat de Guvern in data de 13 aprilie 2016.
In ceea ce priveste lupta impotriva coruptiei, in cadrul intalnirilor s-a discutat despre noua Strategie Nationala Anticoruptie, ce va fi finalizata in primul semestru al anului 2016, precum si modul in care aceasta se coreleaza cu politicile guvernamentale privind reforma functiei publice, transparenta institutionala, buna guvernare si achizitiile publice. De asemenea, s-a discutat despre calendarul si masurile avute in vedere de Guvern pentru operationalizarea Agentiei Nationale pentru Administrarea Bunurilor Indisponibilizate.
Prezenta misiune se inscrie in cadrul exercitiului anual de dialog cu Comisia Europeana fixat de Mecanismul de Cooperare si Verificare.
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!