Preluarea ANPC de catre Parlament
Senatorii au discutat, ieri, pe marginea proiectului care prevede transferul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) din subordinea Guvernului în cea a Parlamentului.
Iniţiativa se află la Comisia de Industrii din Senat, forul decizional fiind Camera Deputaţilor.
Senatorii au discutat, ieri, în şedinţa Comisiei de specialitate, pe marginea acestui proiect, iniţiat de un grup de parlamentari liberali, stabilind că, în săptămâna care urmează, ar urma să fie identificate surse de finanţare pentru ANPC, astfel încât instituţia pentru protecţia Consumatorilor să fie transferată la Parlament.
Conform deputatului liberal Daniel Cătălin Zamfir, proiectul de lege are atât susţinerea PSD, cât şi pe cea a PNL, în Comisia pentru Industrii fiind acceptat în unanimitate.
Propunerea a fost depusă, în aprilie, la Camera Deputaţilor spre avizare, de către deputatul PNL Răzvan Mironescu, unul dintre semnatarii documentului fiind deputatul Daniel Cătălin Zamfir, care a promovat Legea dării în plată.
Domnia sa ne-a spus, recent: „Guvernul vrea să păstreze ANPC sub controlul său, dar o instituţie nu poate fi echilibrată dacă este în subordinea statului”.
Până acum, proiectul de lege a primit aviz favorabil de la Consiliul Legislativ şi a fost avizată negativ de Consiliul Economic şi Social, scrie bursa.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!