Donald Tusk, preşedintele Consiliului European: Criza generată de Brexit constituie o oportunitate pentru reformarea UE
Criza generată de hotărârea Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană reprezintă o oportunitate de identificare a problemelor şi de reformare a Blocului comunitar, afirmă preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, înaintea summitului de la Bratislava.
Liderii europeni trebuie să arunce o „privire brutală şi onestă” asupra situaţiei şi să găsească soluţii, a spus Donald Tusk.
„Nu trebuie să lăsăm această criză să treacă în mod inutil”, a adăugat Tusk, citat de site-ul agenţiei Reuters.
„Nu am venit la Bratislava pentru a ne consola unii pe ceilalţi sau pentru a nega provocările reale cu care ne confruntăm în acest moment special al istoriei comunităţii noastre după referendumul britanic„, a subliniat Tusk, care va prezida reuniunea liderilor statelor membre UE fără Marea Britanie, scrie mediafax.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!