Creditul privat a scăzut în august pentru a treia lună consecutiv după legea dării în plată
Creditarea a dat semne de oboseală în lunile de vară, înregistrând trei luni consecutive de scădere, după apariţia legii privind darea în plată a imobilelor. În termeni anuali, avansul creditării a frânat la 0,7%.
Soldul creditelor acordate de bănci populaţiei şi companiilor a scăzut în august pentru a treia lună consecutiv, ajungând la 215,4 miliarde de lei (48,4 mld. euro), ceea ce ar putea indica că bancherii sunt din nou reticenţi să îşi asume riscuri în economie.
Creditul privat a scăzut în august cu 0,3% faţă de luna anterioară, potrivit datelor BNR. An la an soldul împrumuturilor pentru populaţie şi companii se menţine cu greu pe linia de plutire, în condiţiile în care afişează o rată de creştere de numai 0,7%. Este prima dată de la începutul acestui an când creditul privat înregistrează un avans anual de sub 1%. Spre comparaţie, în primele luni din acest an creditarea creştea an la an cu circa 3%.
Ritmul anual de creştere a finanţărilor în lei a încetinit de la 15,7% în iulie la 14,3% luna trecută, în timp ce scăderea creditului în valută s-a accentuat de la 11,4% la 12,5%. Soldul creditelor în lei ajungea la 120,4 miliarde de lei la sfârşitul lunii august, în timp ce finanţările în valută se apropiau de echivalentul a 95 de miliarde de lei, potrivit datelor BNR, scrie zf.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!