Instanţa supremă decide dacă va emite mandat de arestare în lipsă pentru Sebastian Ghiţă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) decide, joi, dacă admite cerere DNA de înlocuirea a controlului judiciar cu arestul preventiv în cazul lui Sebastian Ghiţă, după ce acesta nu s-a prezentat la poliţie, încălcând astfel măsura preventivă.
Solicitarea a fost înaintată de procurorii anticorupţie după ce Sebastian Ghiţă nu s-a prezentat la sediul Poliţiei din Ploieşti, în cadrul controlului judiciar, măsura preventivă fiind astfel încălcată. Fostul deputat este cercetat sub control judiciar în dosarul în care este cercetat pentru dare de mită, cumpărare de influenţă, spălare de bani, şantaj, folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi conducererea unui vehicul fără permis. În acelaşi dosar sunt trimişi în judecată şi Liviu Tudose, fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi Aurelian Constantin Mihăilă, fost procuror general adjunct al Parchetului din Ploieşti, Viorel Dosaru, fost şef al IPJ Prahova, Constantin Ispas, ofiţer de Poliţie.
Articolul 215 din Codul de Procedură Penală prevede, la alin.7 că „în cazul în care, pe durata măsurii controlului judiciar, inculpatul încalcă, cu rea-credinţă, obligaţiile care îi revin sau există suspiciunea rezonabilă că a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, la cererea procurorului ori din oficiu, poate dispune înlocuirea acestei măsuri”. Pe numele lui Sebastian Ghiţă poate fi emis mandat de urmărire naţională dacă judecătorii avizează arestarea în lipsă, scrie mediafax.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!