Taxa de solidaritate sau unde este solidaritatea statului cu activitatea liber profesionistilor

 

Vestea buna pentru firme este ca nu se va mai aplica impozitul pe cifra de afaceri. Decizie corecta, din punctul meu de vedere, pentru ca acest tip de impozit nu tine cont de cheltuielile pe care le au firmele pentru realizarea cifrei de afaceri, putand ajunge la situatia in care firma este pe pierdere dar totusi cu obligatia de a plati impozit la stat.

Dar ,cum avem obiceiul sa fim ieftini la faina si scumpi la tarate, inca a ramas in discutie taxa de solidaritate, „care va fi aplicata persoanelor fizice, care castiga foarte mult si care beneficiaza de multe lucruri din partea statului” dupa cum a afirmat premierul Mihai Tudose.
Cei care câștigă dincolo de un prag valoric pe care îl vom stabili, să plătească o taxă de solidaritate pentru statul care le-a oferit atâtea. Deocamdată nu s-a stabilit un prag valoric”, a mai precizat Mihai Tudose, potrivit b1.ro

Taxa de solidaritate pentru statul care le-a oferit atatea?

Potrivit estimărilor în România sunt peste 400.000 de liber-întreprinzători persoane fizice (deocamdată) independente, la care se adaugă aproape 300.000 de PFA (persoane fizice autorizate) şi că acestea angrenează mai mult de 1,5 milioane de colaboratori, vorbim de un grup de cel puţin două milioane de persoane, care se pare ca este tentant pentru stat, dupa ce a intampinat rezistenta din partea mediului de afaceri.

Oare ce ofera statul persoanelor fizice?

Persoanele fizice care desfasoara profesii liberale platesc impozit la stat, la fel ca si firmele. Platesc si CASS, chiar daca au si statut de angajati.

Mai mult, daca au indraznit cumva sa-si stabileasca sediul profesional in propria lor casa(ce tupeu!) platesc impozit pe cladire mai mare si utilitati la pret de firma, chiar daca activitatea lor se desfasoara, de fapt, in afara acelui spatiu(sic!)

Ziua lor de munca e mai lunga de 8 ore, uneori nu au concedii si nici sarbatori pentru ca sunt nevoiti sa lucreze atunci cand au clienti. Clienti pe care nu ii au datorita ajutorului primit de la statul roman, ci datorita profesionalismului, muncii si seriozitatii depuse in relatia cu fiecare client care a apelat la serviciile lor.

Uneri nu au clienti, deci nu au venituri.

„Ajutorul” din partea statului pentru persoanele fizice care au indraznit sa porneasca pe cont propriu este impozitarea inca din prima zi de activitate. Platesti in avans impozitul pentru un an de zile, regularizarea facandu-se in septembrie anul viitor. Al cui este beneficiul? Al statului sau al persoanei fizice?

Ca sa iti cauti/gasesti clienti si sa iti desfasori activitatea acolo unde clientul are nevoie de serviciile tale esti nevoit sa te deplasezi. Daca o faci cu masina proprie, statul, care „le ofera atatea” persoanelor fizice, nu permite deducerea cheltuielilor cu carburantii pentru ca nu exista reglementare speciala, iar in reglementarile pentru firme nu se incadreaza respectiva activitate. In schimb poti deconta taxi(mai scump), bilet de autobuz(mai mult timp), tren, avion, etc. Toate aceste mijloace de transport fac profit pentru care platesc impozit. Cui? Statului! Al cui este beneficiul? Al statului sau al persoanei fizice?

Si  in situatia in care declari sediul profesional acasa ai nevoie de un birou unde sa primesti clientii, sa lucrezi. Pentru care platesti chirie. Nu exista reglemetari care sa vina in sprijinul persoanelor care desfasoara profesii liberale, asa ca acestea sunt obligate sa plateasca pretul pietei. Proprietarul realizeaza venituri din chirii pentru care plateste impozit. Oare cui? Al cui este beneficiul? Al statului sau al persoanei fizice?

La chirie se mai adauga utilitatile, angajatii-pentru care se platesc aceleasi taxe ca si pentru angajatii firmelor. Al cui este beneficiul? Al statului sau al persoanei fizice?

Functionarii publici primesc bani pentru haine, din banii nostri ai tuturor. Liber profesionistii nu au aceasta facilitate pentru care, evident, ar plati din banii proprii. Era o vreme in care avocatilor li se permitea deducerea cheltuileilor cu hainele. Acum nu se mai poate. De ce? Ca sa fie cheltuielile cat mai mici si profitul cat mai mare astfe incat impozitul sa fie cat mai mare. Cine incaseaza impozitul? Statul!

Liber profesionistilor nu le plateste Statul bani de concediu, dar nici nu li se permite deducerea costurilor cu concediul, in conditiile in care daca nu muncesc nu au nici venituri. Firmele isi pot deduce astfel de sume pentru angajatii lor. Persoanele fizice insa nu. De ce? S-ar diminua astfel suma impozabila si Statul nu ar mai incasa un impozit la fel de mare.

Si lista ar putea continua!

Exista o profesie a carei activitate este de interes social dar este desfasurata de liber profesionisti: mediatorii. Medierea este cea mai tanara profesie liberala de pe piata muncii din Romania.

A facut ceva Statul pentru aceasta profesie care i-ar putea scuti Statului multi bani? Mie nu imi vine nimic in minte.

Si atunci va intreb, domnule prim-ministru Mihai Tudose, pentru ce taxa de solidaritate cu statul atata timp cat statul este partener cu peroanele fizice inca din prima clipa, dar numai la profit pentru ca atunci cand sunt pierderi statul dispare din schema?

Unde este solidaritatea statului cu activitatea liber profesionistilor?

Anca Stancu, mediator

Cuvinte cheie: , , , , , ,

 

6 comentarii

  1. Gabriela spune:

    Foarte bun articolul, multumesc pentru postare.

Adaugă părerea ta


 

Distribuie