Situatia amendamentului privind medatorii de drept

 

Amendamentul se afla pe rolul Comisiei juridice, urmeaza sa fie luat in discutie cu consultarea Consiliului de Mediere. Consultarea inca nu a avut loc, va avea loc cand va fi pus pe ordinea de zi din Camera Deputatilor. Ca si teremen aproximativ ramane la optiunea acestei Comisii juridice. Teoretic si practic, dat fiind faptul ca Ordonanta 90 a aparut anul trecut, in decembrie 2013, termenul se aproba.

conferinta medierea un bun nationalMinisterul Justitiei a raspuns la interpelarea Consiliului de Mediere cu privire la caracterul pluridisciplinar al profesiei de mediator. Potrivit Ministerului Justitiei acesta include atat cunostinte juridice, cat si cunostinte de ordin psihologic si sociologic, pe cale de consecinta, profesia de mediator este o profesie care include cel putin doua competente profesionale distincte, si trebuie abordata in toata complexitatea ei. De asemenea, Consiliul de Mediere a adresat Comisiei juridice o solicitare de a fi invitata la toate dezbaterile care vor avea loc si care vor cuprinde orice modificare s-ar aduce Legii 192/2006, si s-a solicitat implicit si analiza ordonantei 90/2012 si abrogarea celor doua aliniate, care au creeat numeroase controverse din perspectiva persoanelor care pot realiza sedinta de informare cu privire la mediere, au raspuns pentru MediereNet membrii Consiliului de Mediere in conferinta de presa din cadrul evenimentului „Medierea, un bun national”

I.T.F.

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie