Programul social „Euro 200” prin care MEN acorda sprijin financiar elevilor si studentilor pentru a-si cumpara un calculator, continua si in 2014

 

Ministerul Educatiei Nationale (MEN) continua si anul acesta programul social „Euro 200”, prin care acorda un ajutor financiar de 200 de euro elevilor si studentilor din familii cu venituri brute lunare de maximum 150 lei/membru de familie pentru a-si cumpara un calculator.

copil la calculatorBeneficiarii programului sunt elevii si studentii din învatamântul de stat sau particular acreditat, în vârsta de pâna la 26 de ani, care provin din familii cu venituri brute lunare de maximum 150 de lei/membru de familie, mai putin elevii care au beneficiat deja de acest sprijin începând cu anul 2008, se arata în comunicatul MEN.

Ajutorul financiar reprezinta echivalentul în lei a 200 de euro pentru un calculator, fara a depasi valoarea calculatorului achizitionat.

Conform calendarului stabilit de MEN, depunerea cererilor pentru obtinerea bonurilor valorice necesare achizitionarii unui calculator se face pâna pe 21 aprilie 2014. Solicitarile pot fi depuse în fiecare unitate de învatamânt preuniversitar si în fiecare universitate la comisiile organizate în acest scop.

În intervalul 19 aprilie – 9 mai, comisiile abilitate vor evalua cererile înregistrate si vor derula anchete sociale pentru verificarea datelor furnizate de solicitanti. Centralizarea cererilor la Comisia centrala din MEN, prin intermediul portalului http://euro200.edu.ro, va avea loc în perioada 19 – 28 mai, si va fi urmata de prima afisare pe internet a listei de cereri eligibile, aprobata prin ordin de ministru (1 iunie). În data de 3 iunie, pâna la ora 18.00, lista va fi afisata si în fiecare unitate/institutie de învatamânt.

Depunerea contestatiilor se face în termen de cinci zile de la publicarea pe site-ul dedicat a listei beneficiarilor, iar solutionarea acestora este prevazuta între 8 si 23 iunie. Afisarea rezultatelor contestatiilor are ca termen data de 24 iunie, pâna la ora 18.00.

Eliberarea bonurilor valorice începe în 24 iunie si se finalizeaza în 30 iulie, iar achizitia propriu-zisa a computerelor se poate realiza în perioada 24 iunie – 31 august.

În anul 2013, 21.077 de beneficiari (21.019 elevi si 58 de studenti) au achizitionat computere prin intermediul acestui program. Laura Mitran, mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie