Raport INS: Salariul mediu net in luna aprilie a crescut pana la 1.735 lei

 

Câstigul salarial mediu nominal brut a fost, în luna aprilie, de 2.395 de lei, cu 1,7% mai mare decât în luna precedenta, iar cel net s-a ridicat la 1.735 de lei, în crestere cu 29 lei (1,7%), cele mai mari salarii nete înregistrându-se în sectorul de intermedieri financiare (4.888 de lei), iar cele mai mici în hoteluri si restaurante (986 lei), potrivit datelor publicate vineri de Institutul National de Statistica (INS).

bani numaratiIndicele câstigului salarial real pentru luna aprilie 2014 fata de luna precedenta, calculat ca raport între indicele câstigului salarial nominal net si indicele preturilor de consum, a fost de 101,4%. Fata de luna octombrie 1990, indicele câstigului salarial real a fost de 128,8%, cu 1,8 puncte procentuale mai mare fata de cel înregistrat în luna martie 2014.

Comparativ cu luna aprilie a anului precedent, câstigul salarial mediu nominal net a crescut cu 4,5%. Indicele câstigului salarial real fata de aceeasi perioada a anului precedent a fost de 103,3%.

În cursul anului se înregistreaza fluctuatii ale câstigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale si a primelor de sarbatori (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenteaza cresterile sau scaderile în functie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urma, la estomparea fluctuatiilor câstigului salarial lunar la nivelul întregului an.

În luna aprilie 2014, în majoritatea activitatilor din sectorul economic, nivelul câstigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna precedenta ca urmare a acordarii de premii ocazionale (inclusiv pentru sarbatorile de Paste) sau sume din profitul net si din alte fonduri (inclusiv tichete de masa si tichete cadou), dar si a realizarilor de productii ori încasarilor mai mari (functie de contracte).

Cele mai semnificative cresteri ale câstigului salarial mediu net s-au înregistrat dupa cum urmeaza: cu 22,8% în activitati auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activitati de asigurare si fonduri de pensii), respectiv cu 21,5% în intermedieri financiare (cu exceptia activitatilor de asigurari si ale fondurilor de pensii), între 17,0% si 19,5% în fabricarea altor mijloace de transport, extractia carbunelui superior si inferior, între 8,0% si 12,5% în silvicultura si exploatare forestiera (inclusiv pescuit si acvacultura), transporturi aeriene, telecomunicatii, colectarea si epurarea apelor uzate, extractia minereurilor metalifere, depozitare si activitati auxiliare pentru transport, tiparirea si reproducerea pe suporturi a înregistrarilor, între 4,0% si 8,0% în tranzactii imobiliare, industria constructiilor metalice si a produselor din metal (exclusiv masini, utilaje si instalatii), fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor si semiremorcilor, productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat, industria metalurgica, transporturi pe apa, cercetare-dezvoltare, fabricarea substantelor si a produselor chimice.

Scaderile câstigului salarial mediu net fata de luna precedenta, din activitatile sectorului economic, s-au înregistrat ca urmare a acordarii de prime ocazionale în luna anterioara, a nerealizarilor de productie ori a încasarilor mai mici (functie de contracte), a dificultatilor financiare cu care s-au confruntat unele unitati economice, precum si a angajarilor de personal cu câstiguri salariale mici.

Cele mai semnificative scaderi ale câstigului salarial mediu net s-au înregistrat: în fabricarea produselor din tutun (cu 51,4%), în fabricarea produselor din cauciuc si mase plastice, activitati de asigurari, reasigurari si ale fondurilor de pensii (cu exceptia celor din sistemul public de asigurari sociale), fabricarea bauturilor (între 6,0% si 10,0%), în activitati profesionale, stiintifice si tehnice, fabricarea produselor farmaceutice de baza si a preparatelor farmaceutice, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, activitati de servicii administrative si activitati de servicii suport, activitati de editare, activitati de servicii anexe extractiei (între 3,0% si 6,0%).

În sectorul bugetar s-au înregistrat usoare scaderi ale câstigului salarial mediu net fata de luna precedenta astfel: învatamânt (1,3%), sanatate si asistenta sociala (0,5%), administratie publica (0,3%). capital.ro

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie