Veniturile statului ar putea creste daca taxele s-ar plati cu cardul
Efectuarea în proportie de 30% a platilor taxelor si impozitelor prin mijloace electronice va avea ca efecte cresterea cu 28% a veniturilor la bugetul statului si reducerea cu 12% a cheltuielilor de colectare, a declarat directorul VISA pentru România si Croatia, Catalin Cretu. „Cifrele provin dintr-o analiza serioasa, efectuata de un grup de lucru format din specialisti din domeniu. Aceste tehnologii moderne de plata exista si pot aduce beneficii majore statului, daca le va utiliza”, a spus Cretu într-o conferinta de specialitate.
Prezent la eveniment, deputatul Varujan Pambuccian a afirmat ca statul are obiceiul sa cheltuiasca bani multi pentru introducerea de sisteme IT complicate în domeniul guvernarii electronice. „În acest domeniu, fiecare minister sau institutie va face ce a facut si pâna acum, respectiv va cumpara infrastructura de comunicatii, care trebuie sa fie scumpa si bazata pe fir, motivul invocat întotdeauna fiind securitatea datelor. Apoi trebuie un sistem IT foarte complicat, cu baze de date imense, redundante, imposibil de actualizat si, bineînteles, foarte scump”, a spus deputatul. În opinia lui Pambuccian, interfata dintre cetatean sau firma si stat se realizeaza prin intermediul formularelor, ale caror informatii, din pacate, nu sunt corelate si autoritatile ar trebui sa actioneze în aceasta directie. „Ar trebui sistematizate informatiile din aceste formulare, apoi stabiliti detinatorii unici ai acestor informatii. Spre exemplu, adresa unei persoane se afla în 100 de locuri. Daca se muta, trebuie sa schimbe adresa în 100 de locuri. Pasul urmator va fi stabilirea unui flux informational fiecarui formular. Ce spun eu este simplu si, din nefericire, ieftin, si se poate face si usor, tot din nefericire, pentru ca am observat ca tot ce este usor si ieftin, în zona statului, nu o sa se faca”, a mai spus Pambuccian. El a adaugat ca introducerea unui asemenea sistem ar diminua cheltuielile statului, ar reduce si costurile de procesare si ar stimula semnificativ platile electronice în zona taxelor si impozitelor. „Trebuie sa accepte cineva ca se poate face cu cheltuieli reduse. Acum câtiva ani am propus sa dezvoltam un astfel de sistem, ieftin, cu un buget de 18 milioane de euro si mi s-a spus ca este putin, ca numai 50-60 milioane de euro ar trebui pentru construirea unei infrastructuri serioase, cu sisteme IT complicate. Data viitoare o sa propun 500 milioane de euro si poate o sa fiu bagat în seama. Dupa vreo sapte ani de experienta cu statul, va spun sincer, am ajuns la concluzia ca nu se poate”, a spus deputatul.
În 2013, românii au platit cu cardul taxe si impozite în suma de 133 milioane de lei, în crestere cu 36%, avans sustinut de tranzactiile la POS, care au consemnat un plus de 38%, potrivit datelor raportate de bancile membre Visa Europe, plata medie situându-se la 358 de lei. La sfârsitul anului trecut, plata taxelor si impozitelor locale cu cardul direct la POS la sediile administratiilor fiscale era acceptata de 176 de primarii. Totodata, un numar de 96 de primarii acceptau plata online a taxelor si impozitelor locale, prin www.ghiseul.ro sau platformele proprii. Costin Nitu, curierulnational.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!