Deputatul Constantin Adascalitei trimis in judecata de procurorii DNA

 

Deputatul Constantin Adascalitei a fost trimis in judecata de procurorii DNA – Serviciul Teritorial Iasi informeaza agerpres.ro care citeaza un comunicat DNA.

dnaInfractiunile de care este acuzat deputatul sunt: efectuare de operatiuni financiare, ca acte de comert, incompatibile cu functia, atributia sau insarcinarea pe care o indeplineste o persoana si folosire cu rea-credinta a bunurilor sau a creditului de care se bucura societatea.

Constantin Toader, director adjunct in cadrul unei societati comerciale, Constantin Adascalitei, fiul deputatului; Anghel Rotaru, Vlasie Dumitriu si Irina Pascariu sunt si ei cercetati in dosar.

”In perioada august — decembrie 2014, in contextul in care una dintre firmele controlate de Constantin Adascalitei facea obiectul unui proces civil, acesta a contactat mai multi reprezentanti ai beneficiarilor unor contracte de prestari servicii, pentru a negocia incheierea acestor acorduri cu o alta firma, administrata tot de el. Obiectul negocierii l-a constituit si facturarea si achitarea, in numerar, atât catre deputatul Adascalitei, cât si catre ceilalti inculpati sau persoane apropiate acestuia, a datoriilor pe care diversi beneficiari le aveau fata de firma in litigiu.

In perioada iulie — decembrie 2014, Constantin Adascalitei, beneficiind de ajutorul celorlalti inculpati, a folosit cu rea-credinta bunurile si creditul aceleiasi firme aflata in litigiu, intr-un scop contrar intereselor acesteia, urmarind, totodata, sa favorizeze alte societati la care acesta avea interese direct sau indirect.” se arata in comunicatul DNA.

Dosarul va fi judecat la ICCJ.

Cuvinte cheie: , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie