CNAS: Contractele supraevaluate de 16,8 milioane de euro sunt cercetate de DNA
Nouă şefi din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate au fost puşi luni sub acuzare de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar privind contracte supraevaluate plătite către societatea HP, unul dintre giganţii IT-ului mondial. Printre cei cercetaţi de procurori se numără şi medicii Vasile Ciurchea şi Irinel Popescu.
Nume grele din sistemul de Sănătate apar în cel mai recent dosar de corupţie deschis de procurorii DNA. Foştii preşedinţi ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) Vasile Ciurchea şi Irinel Popescu sunt urmăriţi penal, alături de mai multe persoane cu funcţii de conducere din CNAS, pentru abuz în serviciu. Ciurchea a condus CNAS de două ori, prima oară în perioada februarie 2007 – ianuarie 2009 şi în iunie 2014- aprilie 2015. La rândul lui, chirurgul Irinel Popescu a fost preşedinte al CNAS în perioada ianuarie-decembrie 2009.
Acuzaţiile aduse de procurori au legătură cu un contract privind asistenţa tehnică pentru Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) încheiat cu HP România la preţuri supraevaluate. De altfel, şi compania HP România a fost pusă sub acuzare pentru complicitate la abuz în serviciu. Prejudiciul în dosar: 16,8 milioane de euro, informeaza adevarul.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!