Emilian Schwartzenberg se sustrage de la urmărirea penală

 

Procurorii anticorupţie au cerut arestarea lui Elan Schwartzenberg, fiind acuzat de complicitate la dare de mită, în solicitare DNA motivând că omul de afaceri „s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală”.
Elan SchwartzenbergProcurorii anticorupţie au cerut arestarea preventivă a lui Elan Schwartzenberg, susţinând că acesta „ s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală”, menţionează DNA într-un comunicat de presă. DNA a înaintat cererea către instanţă la data de 20 mai 2016, Elan Schwartzenberg fiind acuzat de complicitate la dare de mită, Tribunalul Bucureşti urmând să judece cauza la data de 09 iunie.

În cursul anului 2011, inculpatul Schwartzenberg Emilian l-a ajutat pe Morgenstern Avraham, administrator unic al unei firme, să îi dea lui Mazăre Radu Ştefan, primarul municipiului Constanţa de la acea vreme, suma totală de 175.000 de euro pentru ca acesta din urmă să facă demersuri atât în cadrul atribuţiilor de serviciu cât şi în afara (contrare) lor, astfel încât să faciliteze câştigarea, de către firma respectivă, în condiţii avantajoase, a unei licitaţii având ca obiect contractul de construire a Campusului social Henri Coandă în valoare de 40.964.030 lei fără TVA (circa 10 milioane de euro)„, precizează DNA în comunicatul de presă, informeaza mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie