Medierea

 

Medierea este un proces structurat in care o a treia parte, neutra, impartiala si fara putere de decizie, asista partile aflate in conflict sa-si rezolve problemele prin negociere.

Medierea, ca si facilitarea, este o forma de negociere asistata, dar implicarea mediatorului in continutul negocierii este mai substantiala.

Medierea este recomadata in special in cazurile in care relatiile dintre parti s-au inrautatit, astfel incat comunicarea a fost intrerupta.

De obicei, mediatorul se intalneste separat cu partile inainte de a intra in mediere, pentru a identifica interesele reale ale acestora si a problemelor din prezent care intretin conflictul.

Mediatorul are un rol activ in discutii si poate lua partile la sesiuni (discutii) separate chiar si in timpul sedintei comune.

Mediatorul nu are putere de decizie asupra rezultatului medierii, el respectand vointa si alegerea partilor in ceea ce priveste solutia si transpunerea ei in acord.

Mediatorul se bucura de increderea partilor, element esential in convocarea si asistarea negocierii.Tot el este responsabil pentru crearea unei atmosfere pozitive, de consens.

Participarea la mediere are un caracter voluntar, desi exista posibilitatea ca instanta sa ceara partilor sa participe la mediere.

Participarea voluntara inseamna:

  • controlul asupra alegerii de a participa la mediere;
  • dreptul de a alege mediatorul;
  • dreptul de a ramane sau nu in mediere.

Medierea este confidentiala si privata.

Newsletter

Introdu mai jos adresa ta de e-mail pentru a fi la curent cu toate noutatile MediereNet!

Asistenta persoane juridice

Persoana de contact (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

Numele companiei (optional)

Ce tipuri de servicii va intereseaza?

Doriti sa fiti contactat prin telefon?

Introduceti aici numarul de telefon (optional)