Ordonanta privind stabilirea destinatiei unor bunuri imobile confiscate de la infractori contestata de societatea civila

 

Proaspăt aprobata ordonanţă de urgenţă privind stabilirea destinaţiei unor bunuri imobile confiscate de la infractori a fost deja contestată de societatea civilă, în scrisoarea prin care a sesizat Avocatul Poporului, aceasta susţinând că OUG 7/15.04.2015 este neconstituţională, s-a emis fără consultare publică, nu justifică urgenţa şi a ignorat cu desăvârşire existenţa unui alt proiect de lege, elaborat de Ministerul Justiţiei, care conţine prevederi similare.

casa cu lanturi, casa confiscata„Guvernul Victor Ponta a stabilit în data de 15 aprilie 2015, în mod netransparent şi neconstituţional, printr-o ordonanţă de urgenţă că bunurile imobile confiscate pot fi atribuite instituţiilor publice, excluzând societatea civilă şi neţinând cont de obligaţiile stabilite prin Directiva 2014/42/UE privind îngheţarea şi confiscarea produselor provenite din săvârşirea de infracţiuni în Uniunea Europeană sau cele mai bune practici europene. Ordonanţa de Urgenţă este redactată în grabă, fiind un exemplu de proastă legiferare. Ordonanţa nu stabileşte modul în care imobilele vor fi transparentizate astfel încât instituţiile publice interesate să ştie de existenţa lor, nu stabileşte criterii pentru atribuirea imobilelor, sco­purile limitative în care pot fi folosite, regulile de monitorizare a folosirii şi întreţinerii acestora post atribuire. Nota de fundamentare este redactată sumar, incomplet şi conţine informaţii neadevărate. Ordonanţa de Urgenţă a fost adoptată fără consultare publică, deşi în cuprinsul notei de fundamentare Ministerul Finanţelor Publice susţine, în contradicţie cu realitatea, că proiectul de act normativ a fost supus consulării publice, conform Legii nr. 52/2003”, a informat Centrul de Resurse Juridice (CRJ), subliniind că documentul „ignoră amendamentele transmise de 35 de organizaţii neguvernamentale şi 600 de cetăţeni care au solicitat reutilizarea socială a imobilelor confiscate, după modelul din Italia şi în acord cu noua Directivă privind confiscarea”.

Citeste mai departe pe curierulnational.ro

Cuvinte cheie: , , , , ,

Comentarii oprite

Ne pare rău! Publicarea de comentarii nu este permisă.

Distribuie