Medierea in disputarea custodiei minorului: Factorii de risc asupra copiilor
În studiile efectuate de Amato si colaboratorii sai (Amato 1993, 1994, 2001) s-a aratat faptul ca nivelul ridicat al conflictului dintre parinti reprezinta cel mai puternic predictor în ajustarea negativa a copiilor postdivort. Impactul negativ pe care îl are conflictul prelungit dintre parinti asupra copiilor a fost evident în studiile efectuate cu copii ai caror parinti au divortat. Copiii cuprinsi în acest studiu au evaluat conflictul parental ca fiind cel mai stresant aspect al divortului (Wolchik, Reuhlman, Braver, Sandler, 1989).
În baza studiilor privind impactul psihologic al divortului asupra ajustarii copilului, o meta-analiza efectuata de Amato (2001) identifica 5 categorii relevante privind functionarea copilului: reusita academica, comportament, ajustare emotionala si psihologica, conceptul de sine si relatiile sociale ale copilului.
Principalii factorii de risc care pot afecta în sens negativ ajustarea copilului în aceste domenii de functionare sunt :
Conflictul interparental atât în timpul casatoriei cât si în timpul divortului si postdivort (Amato, 2000; Kelly, 2000). Este acceptat faptul ca relatiile defectuoase si conflictul prelungit intre cei doi parinti sunt asociate cu o scadere a performantelor academice ale copiilor, tulburari în comportament (Beuhler et.al., 2002), autoblamare si sentimente de rusine (Grych & Fincham, 1993), lipsa consistentei în aplicarea disciplinei în educatia copilului, aparitia unor probleme de internalizare ca depresia (Tein et al., 2004; Zhou et al., 2008; Kelly, 1998, 2000).
Asistarea la conflictul deschis dintre parinti este un alt factor de risc pentru copil. Pentru acei copii care au asistat la conflictele dintre cei doi parinti, divortul reprezinta o usurare (Hawkins, & Booth, 2005; Overbeek, 2006, Coontz, 2007). Aceste studii sugereaza faptul ca ajustarea copiilor depinde de calitatea relatiilor dintre cei doi parinti. (Amato & Booth, 2001).
Atitudinea autoritara a parintilor fata de copiii, lipsa de preocupare fata de performantele copiilor si scaderea gradului de receptivitate, responsivitate la nevoile acestora (Kelly, 2002) determina în sens negativ ajustarea copiilor postdivort.
Studiile recente efectuate de Sbarra & Emery (2005) si Emery (2007), arata faptul ca reactiile la stresorii datorati divortului nu sunt de aceeasi intensitate si frecventa pentru toti adultii care divorteaza, în sensul ca majoritatea adultilor au dezvoltate abilitati destabilizator al sistemului de familie, atât pentru copii cat si pentru parinti.
Stresorii generati de divort interfereaza cu abilitatile parintilor de a raspunde adecvat si consistent la nevoile copiilor de siguranta si predictibilitate si cu o crestere a sentimentului de insecuritate datorita accesibilitatii parentale reduse (Page & Bretheron, 2001). Divortul si separarea parentala au fost asociate cu dezvoltarea atasamentelor de tip anxios la copii (Shaver & Mikulincer, 2004; Summers, Forehand, Armistead & Tannenbaum, 1998).
Absenta fizica a parintelui nonrezidential, diminuarea caldurii si responsivitatii determina reducerea disponibilitatii fizice si psihologice a parintilor, fapt care amplifica distresul emotional la copii (Troxel & Matthews, 2004).
Asa cum copiii au nevoie de claritate, predictibilitate si consistenta a relatiilor în contextul divortului, si parintii, în egala masura resimt aceleasi nevoi, deoarece, pentru acestia din urma cea mai mare provocare este reprezentata de redefinirea relatiilor de familie intr-o noua structura.
Redefinirea relatiilor implica un proces de tranzitie de la o legatura de atasament la o legatura afiliativa (Madden-Derich & Arditti, 1999) si adesea determina climatul emotional în familia în care membrii relationeaza postdivort (Ahron & Rodgers, 1987; Hetherington et al., 1999). Acest proces de redefinire presupune o angajare a ambilor parinti în a-si asuma decizii si responsabilitati parintesti comune prin stabilirea unui „plan parintesc” de a se implica activ în cresterea si educarea copiilor. Acest fapt a fost asociat cu o stare de bine în privinta copiilor, bune performante academice, strategii de coping adaptative, o buna abilitate de reglare a emotiilor si a conflictelor prin identificarea unor strategii cognitive eficiente de rezolvare a problemelor (Cohen & Finzi-Dottan, 2005).
Camelia-Anca Borlean, mediator autorizat
Distribuie
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!