Dacian Cioloș: Relația normală dintre stat și societatea civilă este, în primul rând, una de conlucrare
Premierul Dacian Cioloș a declarat, luni, că și-ar dori ca statul să se reformeze cu sprijinul societății civile, despre care spune că ar trebui să devină ‘un actor al schimbării din România‘.
Totodată, Dacian Cioloș a precizat că relația normală dintre stat și societatea civilă este, în primul rând, una de conlucrare.
„Guvernul pe care îl conduc (…) a făcut deja câțiva pași pentru a face să cadă anumite tabuuri că statul este pe de o parte, și societatea civilă, de partea cealaltă și că relația normală dintre stat și societatea civilă e una de confruntare. Eu aș vrea — și dacă asta rămâne ca moștenirea Guvernului pe care îl conduc și deja e suficient — ca să înțeleagă cât mai multă lume că relația normală dintre stat și societatea civilă este, în primul rând, una de conlucrare și cred eu că fiecare are nevoie de celălalt”, a spus Dacian Cioloș, la Gala Societății Civile, desfășurată la Teatrul Național București, scrie agerpres.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!