Cum a adus acciza de 7 centi/litru de carburant pierderi la bugetul de stat

 

Gândita de Liviu Voinea ca o sursa suplimentara de venit, taxa de 7 centi/litru de carburant i-a dat peste cap calculele ministrului pentru buget: în loc de plus 50 mil. euro/luna, statul a încasat -11 mil. euro

pompaÎn toamna anului trecut, „Tom Bugetel“, porecla „faurita“ pe holurile BNR, – institutie la care va ajunge, de altfel, din octombrie Liviu Voinea, pe post de viceguvernator, ne anunta ca pentru a avea autostrazi si drumuri moderne e necesara introducerea unei taxe de 7 eurocenti pe litru de carburant, adica 41 de bani/litru.

Conform calculelor facute de Voinea & Co, supra-acciza trebuia sa aduca suplimentar la buget încasari de aproape 500 mil. euro/an, luând în calcul un consum anual de 6-7 mld. litri. Doar ca planurile facute acasa difera ce cele din târg, astfel ca s-a ajuns ca în prima luna de aplicare a taxei (1 aprilie – data de aplicare, n.r), încasarile din acciza în loc sa fie mai mari cu 50 mil. euro au fost mai mici cu 11 mil. euro decât cele din luna anterioara, conform calculelor realizate de Uniunea Transportatorilor Rutieri, în baza datelor comunicate de INS.

Practic, o gaura de 60 mil.euro. Iar acest lucru s-a întâmplat în ciuda tuturor semnalelor care aratau ca impactul taxei nu va avea rezultatul scontat. Cifrele oficiale demonstreaza acest lucru. De exemplu, Mariana Gheorghe, directorul general al OMV Petrom, explica într-un interviu acordat Capital, în luna mai, ca în ultimele zile din martie s-au înregistrat vânzari la benzinarii si cu 70% mai mari.

Si INS a raportat pentru luna martie o crestere de 32,5% a comertului cu amanuntul al carburantilor vânduti în benzinarii, iar pentru aprilie un declin de 6,5% fata de luna anterioara. Mai mult, datele mentionate în rapoartele Finantelor referitoare la executia bugetara arata ca în luna mai veniturile din accize (categorie care include pe lânga carburanti si celelalte produse accizabile: tigari, alcool etc.) au fost mai mici cu peste un miliard de lei fata de nivelul din aprilie, atunci când au fost virate la buget accizele pentru carburanti comercializati în luna martie.

Pacaliti de 3 ori. Preturile iar au crescut

Acelasi ministru explica la finele anului trecut, atunci când s-a decis amânarea introducerii supra-accizei cu trei luni, ca socul noii taxe va fi absorbit de scaderea cotatiei petrolului. Acest lucru s-a întâmplat doar catre finele lunii aprilie, apoi preturile au crescut depasind nivelul de la 1 aprilie, asa cum se poate vedea si din graficul alaturat. Daca la 1 aprilie un litru de benzina costa 6,15 lei, la 30 iunie pretul a ajuns la 6,348 lei.

Voinea a gasit modalitatea sa scumpeasca benzina si motorina si la 1 ianuarie, data la care preturile urmau sa scada. Atunci, guvernul a schimbat modului de calcul al accizei si al cursului de schimb valutar la care sunt calculate acestea. Si transportatorii rutieri au fost pacaliti, întrucât legilstia privind recuperarea unei parti din acciza este greu de pus în practica. Ciprian Mailat, capital.ro

Cuvinte cheie: , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie