Baietii desptepti din energie si falimentul Hidroelectica

 

Hidroelectrica risca falimentul în cazul în care Curtea de Apel Bucuresti va aproba recursurile formulate de „baietii destepti” din energie, carora administratorul special al companiei le-a reziliat contractele dupa intrarea în insolventa, potrivit Mediafax.

Remus Borza, Foto: mediafax.ro

Administratorul judiciar al Hidroelectrica, practicianul în insolventa Remus Borza, a declarat joi ca admiterea recursului declarat de doua societati comerciale si o organizatie sindicala la decizia de insolventa a Hidroelectrica ar duce la falimentul companiei si, implicit, România ar ‘ramâne în bezna’.

Remus Borza, a declarat pentru ziarul Gândul ca joi instanta a respins „tot ce am cerut”, apreciind ca „se pare ca baietii destepti sunt mai destepti decât noi”.

El a explicat ca totalul obligatiilor contractuale ale Hidroelectrica la data de 20 iulie 2012 însemnau 19,8 terawati, însa, din cauza secetei prelungite, Hidroelectrica nu poate produce în 2012 mai mult de 12 terawati, ceea ce reprezinta un minim istoric.

Compania Hidroelectrica si-a solicitat insolventa în data de 15 iunie.

Potrivit presedintelui Consiliului de Administratie al Hidroelectrica, Remus Vulpescu, deschiderea procedurii de insolventa a Hidroelectrica nu urmareste falimentul sau nationalizarea companiei, ci reorganizarea unei societati care nu mai are lichiditati.

Mara Matei, Incomemagazine.ro

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie