Asiguratori: Scumpirea RCA isi are cauza in atelierele service-urilor
Piata asigurarilor de raspundere civila auto RCA înfloreste: în primul semestru din 2014 au crescut si încasarile, si primele. Ce ascunde pretul mediu de 110 euro platit de proprietarul masinii pentru aceasta polita?
Asiguratorii considera ca scumpirea acestor polite îsi are cauza în atelierele service-urilor, acolo unde, potrivit propriilor declaratii, ei sunt „taxati“ la un nivel mult mai mare decât clientii obisnuiti. „În ultima perioada, se manifesta din ce mai pregnant tendinta de interpretare a legislatiei curente în directia maximizarii veniturilor unora dintre service-urile auto“, se arata într-un comunicat transmis de Uniunea Nationala a Societatilor de Asigurare si Reasigurare din România (UNSAR).
Note de plata umflate
„Se ajunge la supradimensionarea costurilor cu reparatiile, în conditiile în care devizele de reparatii emise de unele unitati reparatoare contin tarife de manopera si cu piesele de schimb de doua – cinci ori mai mari comparativ cu mediile practicate de catre unitatile de specialitate autorizate de producatorii de vehicule“, mentioneaza comunicatul. Asociatia profesionala a asiguratorilor semnaleaza ca „încarcarea artificiala a costurilor cu reparatiile nu genereaza niciun beneficiu pentru consumatorul român“.
Nu numai companiile de asigurare se plâng de „încarcarea notei de plata“ la RCA. „Când vine clientul obisnuit, ora de manopera costa, de exemplu, 50 lei, iar pentru firma de asigurari – 200 lei, aceasta fiind obligata sa plateasca“, a declarat recent, pentru Capital, Viorel Vasile de la societatea de intermediere Safety Broker. Afirmatia a fost sustinuta si de Sorin Greceanu, directorul general al Fondului pentru Protectia Victimelor Strazii (FPVS). Acesta a spus ca „fara a generaliza, sunt destul de frecvente situatiile în care pretul orei de manopera afisat în service-uri este facturat si de pâna la 5 ori mai mult atunci când urmeaza ca reparatia sa fie suportata de o companie de asigurari“.
Impuneri de la ASF
Reparatorii auto au o cu totul alta opinie. „Astfel de cazuri sunt izolate, întâlnite poate la 20-25 de service-uri din cele câteva mii care functioneaza în România“, a declarat pentru Capital Cristian Muntean, presedintele Asociatiei Societatilor de Service Auto Independente (ASSAI). El crede ca preturile la RCA au crescut dupa de Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a impus asiguratorilor, „si bine a facut“, coeficienti de solvabilitate si lichiditate mai severi. Fiind nevoite sa strânga mai multi bani pentru a se încadra în aceste criterii, companiile au scumpit politele.
Comisioanele brokerilor
Muntean a mai spus ca o alta influenta o exercita comisioanele mari acordate companiilor de intermediere. „Stiu o firma de asigurari care îi achita brokerului un comision de 35% daca acesta vrea ca operatiunea sa se faca legal, cu acte, si 23% daca accepta sa fie platit la negru“, a relatat seful ASSAI.
Cristian Muntean considera ca un alt fenomen care afecteaza piata asigurarilor de raspundere auto îl constituie întârzierile la plata. „În 95% din situatii, cei de la compania de asigurari achita suma doar partial, apoi trebuie sa te judeci în instanta cu ei ca sa primesti toti banii. Legea prevede ca trebuie sa depui contestatie în maxim 30 de zile, deci daca ai depasit termenul acesta, îti iei la revedere de la suma ce ti se cuvine“, a punctat oficialul ASSAI. Valentin Gros, capital.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!